«Triodul» semnifică una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic, numită și perioada prepascală, deoarece precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Timpul «Triodului» ține de la Duminica Vameşului şi Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne îndeamnă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe, pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristosul Cel răstignit și Înviat. Totodată, reprezintă şi cartea de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a «Triodului», aşa că denumirea cărții provine de la numărul odelor (cântărilor/ peasnelor) din canoanele utreniei acestei perioade. Spre deosebire de canoanele cuprinse în Octoih (carte) și Minei (cărți ce cuprind slujbele sfinților din fiecare lună) în «Triod», acestea nu sunt formate din opt (nouă) ode, ci, de regulă numai din trei. Compunerea celor mai multe canoane ale «Triodului» a fost făcută de către Sfântul Teodor Suditul (†826) și de fratele acestuia Iosif Suditul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinților Cosma al Maiumei şi Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.
Perioada «Triodului» constituie, în planul vieţii personale, un timp de sfințire a vieții noastre, în care grijile cotidiene ar trebui să ocupe un loc secund, numai eforturile noastre duhovniceşti intensificându-se, în vederea întâmpinării marii sărbători a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Chiar în condiţii de pandemie şi de restricţii impuse, în răstimpul pe care îl petrecem cu toții în cadrul sfințitor al Sfintei Biserici, acesta alternează sentimentul bucuriei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos cu taina mântuirii noastre, săvârșită prin Jertfa de pe Golgota. Avem, așadar, două mari teme pe care le putem observa chiar din mediul liturgic, deoarece, veșmintele clericilor și cele care împodobesc Sfântul Altar devin mai sobre, chiar mohorâte sau cu nuanțe închise, lumina folosită este mai palidă, folosindu-se lumânarea și candela mai mult decât în altă perioadă a anului, iar, cântările stranei sunt mai tânguitoare și pline de mesaje de pocăință. Astfel, «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» devine imnul Bisericii, pentru a ne da seama ceva mai mult că am intrat în altă perioadă liturgică! Așadar, vorbim despre un răstimp liturgic, dar și despre o carte care ne însoţeşte viaţa duhovnicească, deoarece, slujbele Sfintei Biserici şi cântările de la Utrenie sunt alcătuite doar din trei strofe, detaliu important pentru rânduiala stranei. Mistagogia timpului liturgic explică faptul că în viaţa Bisericii «Triodul» are două sensuri: sensul de perioadă liturgică în care Mântuitorul este prezentat ca Preot şi Jertfă, dar, în acelaşi timp, și sensul de perioadă prepascală, de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii. Astfel, «Triodul» are în centrul său Postul Mare sau al Păresimilor, precedat de trei săptămâni de pregătire încadrate de Duminica Vameşului şi a Fariseului, a Fiului Risipitor,
Duminica Înfricoşatei Judecăţi (sau a lăsatului sec de carne) și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi a lăsatului sec de brânză). Dar, începând Postul Mare, încadrarea timpului liturgic o fac tot duminicile: a Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica închinată Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Cuvioasei Maria Egipteanca, şi culminând cu Duminica Floriilor care deschide Săptămâna Dumnezeieștilor Pătimiri. Desigur, dincolo de aceste elemente care țin de viața rânduită a Sfintei Biserici, perioada «Triodului» este şi un moment unic al Bisericii răsăritene, sinteză a liturgicii și asceticii ortodoxe, asimilare practică a teologiei Părinților și reflex al experienței spiritualității monahale, deoarece, moment unic al Bisericii răsăritene, sinteză a liturgicii și asceticii ortodoxe, asimilare practică a teologiei Părinților și reflex al experienței spiritualității monahale, «Triodul» îl inițiază concret pe credinciosul ortodox în mărturisirea Lui Iisus Hristos, invitându-l la actualizarea mistagogică a Botezului său aflat în inima Tainei Paștelui. De aceea, Crucea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos devin experiența concretă în cultul și în spiritualitatea Bisericii, pentru că ajung taina mântuitoare a răstignirii și învierii noastre!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Turceni
