Perfecţiuni episcopale în România (XIII)

154

interior bunEgoismul ca dragoste exagerată de sine în perfecţiunile episcopale din lume este, prin definiţie, una din stările fatale de lucruri ce predomină şi resemnează sporirea populaţiei în ţările civilizate, în disproporţie pe alocuri cu mijloacele de trai locale; iar alta este generalizarea posibilităţilor de dobândire, de către oricine, a tuturor bunurilor materiale ale acestei vieţi, ca averi, ranguri de orice fel, desfătări, etc.

Aceste două stări fatale ale progresului omenesc, în afară şi cu mult mai presus de bunurile democratice pe care le-au adus, i-au creat în schimb egoismului modern un mediu sufletesc şi social, din cele mai prielnice. Ele au stabilit şi au permanentizat în lume concurenţa şi între indivizi, şi între clasele sociale ale fiecărui popor şi între popoarele lumii. Toate aceste elemente componente ale omenirii, spre a fi sigure de izbândă în concurenţe lor de necontenită acaparare materială, pe lângă competenţa lor firească sau căpătată, ele se văd silite să se folosească şi de forţă, cum şi de viclenie, adică de cele mai proprii şi mai fireşti arme ale egoismului omenesc. Cu trudă pentru perfecţiunile episcopale, cu mediul sufletesc şi social în sprijinul lui, cu concepţiile despre viaţă în sprijinul lui, cu ştiinţa în sprijinul lui, şi cu toată armătura suveranităţilor naţionale şi a puterilor politice în sprijinul lui. Cum voiţi ca egoismul modern să nu devină abuziv şi să nu iasă cu totul în afară de limitele lui normale şi de rolul lui natural? Sprijinul acesta firesc, i-au insuflat o putere mult mai mare, decât cea care îi trebuie pentru a-şi îndeplini în fiinţa omenească rolul pe care i l-a dat Dumnezeu şi pe care i l-a tras din nou prin Mântuitorul Hristos. Graţie deci prisosului de puternicie de care se bucură şi în zilele noastre, egoismul chiar de-ar vrea, nu ar putea totuşi să se menţină numai în rolul său natural de impulsiune organică pentru afirmarea personalităţii şi apărarea existenţei individuale, căci se va simţi împins de acest prisos de puternicie să devină agresiv, şi să tindă vrând nevrând la negarea şi chiar la desfiinţarea celorlalte personalităţi omeneşti, cu care va fi în contact personalitatea proprie sau perfecţiunea episcopală proprie pe care o apără el, cum şi la împiedicarea şi chiar la suprimarea existenţei lor. (Va urma)

Preot iconom Alexandru Eugen CORNOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here