Astăzi, în mileniul trei al erei creştine, astăzi, pentru că astăzi mai mult ca oricând, a ieşit din nou la iveală, din însuşi zăcământul nostru de dorinţe şi de patimi deşarte, şarpele biblic, pe care de de altfel îl purtăm ereditar de la strămoşul Adam chiar în noi, prin însăşi zămislirea şi naşterea noastră.
Astăzi, să nu zicem ieri, şarpele acesta ciudat a apărut din nou, mult mai tânăr şi mai plin de putere şi sub o formă de astă dată, mult mai apropiată de noi, ca cea a egoismului omenesc, fiind reînviat şi readus azi în viaţă de însăşi civilizaţia noastră modernă, care pare că s-a străduit într-adins să ni-l dezmorţească din suflet încât gândirea să fie mai sănătoasă, sentimentele mai nobile şi inima mai bună. Pentru că mulţumită civilizaţiei noastre, acest levitam uriaş, adică egoismul modern, a putut de astă dată să-şi pună în serviciul lui, nu numai instinctele şi partea pasională a vieţii omeneşti, dar chiar însăşi cultura de azi, şi până la un punct, chiar şi epitrahirele noastre, dăruite cu har şi putere de sus tocmai pentru combaterea lui. Egoismul a devenit astăzi singurul motor al vieţii şi în trufia care ne aduce la lux şi ne inspiră spiritul de dominare asupra aproapelui nostru şi pe cel de răzvrătire împotriva mai marilor noştri, şi în lăcomia care ne împietreşte sufletul şi ne face când risipitori, când avari, înzestrându-ne în ambele cazuri cu trista capacitate de factori dizolvanţi ai corpului social şi chiar ai familiei din care ne tragem; şi în pofta de bun trai, din care însăşi cultura modernă ne-a făcut adevăratul ideal al vieţii-poftă care pe cei care nu avem bunul trai, ne chinuieşte prin gelozie şi revoltă împotriva celor ce îl au, iar pe cei ce îl avem, ne istoveşte, prin lâncezire şi descompuneri morbide, pe care îndestulările bunului plac şi trai le produc în mod matematic-în toate aceste apucături, zic în care ne avem astăzi directivele caracteristice ale vremii, noi întâlnim reţelele de oţel şi sceptrul apăsător ca de plumb, cu care egoismul şi-a întronat biruinţa. Sub comanda şi sub îndemnurile egoismului nostru, astăzi trufia şi lăcomia şi pofta de bun trai de rad deopotrivă pe toţi, adică pe cei simpli şi naivi dintre noi, şi pe cei cărturari şi isteţi, cum chiar şi pe noi cei chemaţi de Mântuitorul Hristos în perfecţiuni episcopale să le stârpim întru numele şi prin mijloacele lui. Stăpâniţi de aceste trei adăsliri feroce ale egoismului şi de toate dorinţele lor aproape toţi ne simţim frământaţi de o răsvrătire, de multe ori fără nici un motiv, a lăuntrului nostru, care ne atinge atât în noi cât şi în afară de noi şi pace şi drogul şi nobleţea vieţii şi face chiar din munca şi din talentele şi virtuţile noastre nişte simple unelte meschine, pline de egoism în dedesubturile lor. De aici războaie între popoare, lupte în clasele sociale ale popoarelor culte, prin presă, prin sindicări şi partide. Şi aşa bilanţul perfecţiunilor episcopale în România şi află şi armonizarea vieţii.
