Șase percheziții domiciliare au avut loc marți dimineața în județele Gorj, Olt și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală. Un cetățean chinez, cu afaceri în Motru, a fost vizat de descinderi.
Lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Gorj şi altor structuri din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Gorj, Olt şi Argeş, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au efectuat, marți dimineață, percheziţii domiciliare la un număr de șase locaţii, situate pe raza localităţilor Motru din judeţul Gorj, Caracal din judeţul Olt şi Bradu din judeţul Argeş, într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
„În cauză se fac cercetări cu privire la două persoane, după cum urmează: suspectul W.Y., cetăţean chinez, administrator al SC T…S…SRL; suspecta persoană juridică SC T…S…SRL, cu sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt şi unicul punct de lucru declarat în municipiul Motru, Piaţa Centrală”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Organele de urmărire penală au fost sesizate în luna aprilie 2024 de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, urmare a unui control efectuat de inspectorii antifraudă la punctul de lucru al societăţii comerciale vizate în cauză, situat în municipiul Motru, societate prin care se derulează activităţi de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
Lipsă 1,67 milioane lei
„În urma verificărilor efectuate, a rezultat că, în perioada 01.07.2023-31.12.2023, reprezentanții societății comerciale suspecte nu au înregistrat în totalitate în evidențele contabile veniturile obținute din activitățile comerciale derulate prin punctul de lucru, nefiind evidențiată suma de 1.669.855,39 lei. Ca urmare a acestei fapte, a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 476.975 lei, din care TVA – 317.272 lei, impozit pe venitul microîntreprinderilor – 2.115 lei și impozit pe profit – 157.588 lei. Diferența constatată, în cuantum de 1.669.855,39 lei, dintre veniturile evidențiate în documentele contabile ale societăţii și veniturile reale obținute de societate, a fost stabilită ca urmare a identificării unei discrepanțe între sumele înregistrate ca vânzări pe casele de marcat fiscale instalate la punctul de lucru al societăţii ce s-au regăsit ulterior în evidența contabilă și respectiv veniturile înregistrate în programul informatic de gestiune, denumit ,,GestSel”, ce deservea casele de marcat, program ce înregistrează toate vânzările efectuate, ținând și evidența stocurilor existente la punctul de lucru”, mai arată procurorii gorjeni.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate adevărul pe bază probelor în cauză, ulterior fiind dispuse măsuri legale necesare.
I.I.