Percheziții la medicii care iau șpagă

2431

Medicii luau stenturi de la morți și le montau unor pacienți în viață. Zeci de percheziții în patru județe 

-Perchezițiile vizează destructurarea unei grupări care făcea trafic cu aparatură și dispozitive medicale

Sunt percheziții, de la primele ore ale acestei zile, în mai multe locații din țară, la persoane, firme, unități medicale și un ONG, într-un dosar în care există indicii că medici sunt acuzați de dare și luare de mită, dar și de punerea în pericol a pacienților.din Brașov, Iași și Neamț.

Polițiștii din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, IPJ Brașov, IPJ Iași, IPJ Neamț și IPJ Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară.

Cadrele medicale sunt bănuite de trafic de influență, de fals, uz de fals, de dare și luare de mită. Acest dosar a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. În completare a acestuia, investigațiile criminale efectuează aceste percheziții din cauza faptului că se bănuiește că aceste cadre medicale ar fi folosit aparatură medicală neconform.

Totodată, vor fi efectuate 8 controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

Perchezițiile au loc și la sediul unei instituții, o primărie și al unui ONG.

Potrivit surselor, medicii sau asistenții medicali, cei care intrau în contact cu pacienții cărora le-ar fi livrat aceste dispozitive medicale și aparatură neconform, ar fi efectuat operații care au pus viața în pericol acestor pacienți.

Surse, Antena 3 CNN, România TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here