La această oră, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, efectuează 131 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Video – https://youtu.be/Q67ZNzOV5LY
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în septembrie 2023, un cetățean străin de origine turcă ar fi inițiat și constituit împreună cu mai multe persoane de naționalitate română o grupare de criminalitate organizată, specializată în procurarea și vânzarea de arme de foc (letale), fără marcaje de identificare și elemente de individualizare, asamblate prin utilizarea de componente aparținând mai multor producători din Turcia.
Aceste tipuri de arme, cunoscute drept ,,Ghost Guns”, au ca destinație mediul infracțional, având în vedere că nu pot fi deținute legal în niciun stat european.
Probatoriul administrat până în prezent a reliefat faptul că armele ar fi fost introduse pe teritoriul României, ascunse în ansambluri rutiere de transport mărfuri sau în componentele unor autoturisme, fiind ulterior vândute, de către diverși intermediari, membrilor unor grupuri infracționale sau unor persoane cunoscute cu un comportament violent.
De la declanșarea cercetărilor și până la finalul lunii octombrie 2024, au fost scoase din circuitul ilegal 47 de astfel de arme letale.
În cadrul operațiunii, sunt puse în aplicare peste 60 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Ordine Publică, Direcției Rutiere, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ialomița, Vâlcea, Vrancea, Brăila, Olt, Mehedinți, Galați, Gorj, Dolj, Covasna, Constanța, Călărași, Brașov, Bacău, Buzău și Argeș, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și serviciilor pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al structurilor subordonate.