Percheziții în patru județe, între care și Gorjul

2529

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat, ieri, 18 percheziţii, dintre care șapte în județul Alba, șase în județul Vâlcea, patru în județul Sibiu și una în județul Gorj, la persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, instigare și complicitate la ultimele două infracțiuni.Suspiciunea este că, în perioada 2018 – 2020, o societate comercială din județul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept și ar fi sustras arbori, din speciile molid și brad, din fondul forestier naţional.În județul Gorj a fost vizată o firmă parteneră societății din Alba, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.,,Pentru a da o aparență de legalitate tăierilor de material lemnos efectuate, reprezentanții societății ar fi întocmit, în fals, documente de însoțire între punctele de lucru ale societății, vizând transporturi de material lemnos care, în realitate, nu au fost efectuate sau ar fi întocmit documente de însoțire pe care erau menționate cantități de material lemnos mai mici decât cele transportate. Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice. Prejudiciul a fost estimat la 571.061 lei. Poliţiştii vor pune în executare opt mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba participă poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, polițiști din Inspectoratele de Poliție Județene Vâlcea, Sibiu și Gorj, precum și consilieri superiori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj”, se precizează într-un comunicat al IPJ Alba.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here