Percheziții în Olt și Argeș, făcute de polițiști din Gorj

1155

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din cinci județe, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți și Argeș, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, ieri dimineață, 25 de percheziții, pe raza județelor Olt și Argeș. Au fost vizate domiciliile unor persoane din zece localități: Slatina, Pitești, Scornicești, Colonești, Sîrbii Măgura, Schitu, Valea Mare, Perieți, Curtișoara și Poiana Lacului, acestea fiind bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, specializat în contrabandă cu țigarete și alcool. ,,Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2019, pe raza localităților mai sus menționate, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni de contrabandă prin achiziționarea, depozitarea, transportul şi vânzarea unor cantităţi de ţigarete de proveniență extracomunitară, cunoscând că acestea au fost introduse în mod ilegal pe teritoriul României, pentru obţinerea de beneficii financiare. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate peste 521.000 de țigarete, fără timbru fiscal, 10 recipiente a câte 5 litri fiecare, ce conțin alcool, 4 autovehicule, 7 telefoane mobile, 1 DVR și înscrisuri, în vederea probării activității infracționale. 30 de persoane urmează a fi conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Olt și Dolj, precum și al jandarmilor din Olt”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here