Percheziții în Gorj și alte 10 județe la persoane acuzate de infracțiuni informatice și operațiuni financiare frauduloase

731

19 percheziții au fost făcute, joi, pe raza județelor Gorj, Iași, Botoșani, Neamț, Mureș, Ialomița, Argeș, Suceava, Galați, Arad și Timiș, într-o cauză vizând prinderea unui grup infracțional organizat, format din 18 persoane. Acestea sunt acuzate de săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, perturbarea funcționării sistemelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. În urma descinderilor nu au fost persoane reținute. Surse susțin că, în Gorj, perchezițiile au fost făcute în comuna Drăguțești.Ancheta este coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea. ,,În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2016 – 2018, membrii grupării au creat două grupuri pe o rețea de socializare în cadrul cărora au desfășurat activităţi ilegale îndreptate împotriva siguranței și integrităţii sistemelor informatice.În perioada 26.12.2016 – 10.04.2020 o parte din membrii celor două grupuri de facebook au postat date informatice obţinute în urma atacurilor informatice desfăşurate sau a transferului neautorizat, respectiv sisteme informatice (servere de tip Virtual Private Server, Remote Desktop Protocol) cu drepturi de acces, conturi de utilizatori şi parole aferente unor aplicaţii informatice, platforme de jocuri virtuale, aplicaţii de poştă electronică, reţele de sisteme informatice infectate, precum şi date de identificare ale cardurilor bancare, toate în scopul comercializării acestora.De asemenea, o parte dintre membrii comunităţii au postat pe o aplicație de socializare înregistrări video reprezentând atacuri informatice de tip Ddos asupra mai multor sisteme informatice.În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe hard-disk-uri, unități centrale, laptop-uri, telefoane mobile, tablete, stick-uri de memorie și diverse înscrisuri”, se precizează într-un comunicat al DIICOT. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, Pitești, Mureș, Galați, Iași și Suceava și al Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Gorj, Ialomița, Neamț și Botoșani.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here