Percheziții în Gorj

1789

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj au efectuat, ieri, patru percheziții domiciliare pe raza județelor Gorj (3) și Hunedoara (1), într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, privind comercializarea de cherestea, fără să se înregistreze în contabilitate toate veniturile realizate.
,,Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente care urmează să facă obiectul cercetărilor și s-a procedat la inventarierea materialului lemnos identificat la două depozite.
Prejudiciul în cauză este de peste 300.000 de lei, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și a polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here