Percheziție în casa unui consilier local din Drăguțești

573

Polițiștii din Gorj au efectuat, ieri dimineață, o percheziție în casa unui consilier local din comuna Drăguțești, într-un dosar de furt. Edilul șef Ion Popescu a cerut ajutorul oamenilor legii, anul trecut, după ce a constatat că au fost furate motoarele celor două ambulanțe parcate în curtea primăriei. Bunurile ar fi fost găsite, ieri, în gospodăria consilierului local Ion Bârsanu, acestea fiind ridicate de polițiști.
,,Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au descins la o locație de pe raza localității Drăguțești, fiind vizată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt. Polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat de 59 de ani, din localitate, ocazie cu care au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor două motoare având cutiile de viteze aferente şi mai multe componente şi subansamble auto, despre care există suspiciunea rezonabilă că provin din săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bunurile ar fi fost sustrase în perioada septembrie – octombrie 2017, de la două autospeciale inscripţionate cu textul «Ambulance», aflate în curtea Primăriei comunei Drăguţeşti. Bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei au fost predate Primăriei comunei Drăguţeşti, până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000 de lei. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, urmând ca după administrarea materialului probator să fie propuse măsuri legale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Consilierul local a avut o reacție surprinzătoare, atunci când a fost întrebat dacă este vinovat. ,,Dacă v-a spus domnul primar că am furat motoarele, așa este! Credeți-l pe dumnealui că le-am furat. Vă rog frumos! Sunt într-o situație proastă, o să-mi revin greu, dar asta este. Nu mi se pare nimic. Dumnezeu să fie cu amândoi!”, a declarat consilierul Ion Bârsanu, pentru Gorjeanul.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here