„Timeo danaos…”
Se spune că din istorie învățăm doar că nu învățăm nimic din istorie. Iar în istorie, după cum ne spune însuși Vergiliu, în „Eneida” sa, e un citat celebru: „Timeo danaos et dona ferentes”. Mai pe românește, „Mă tem de greci și când fac daruri”, cu trimitere directă la vestita istorie a calului troian. Cal troian care astăzi se dovedește a fi controversata firmă austriacă OMV care, pas cu pas, după cum ar spune un politician cu origini sibiene, preia tot mai mult controlul materiilor prime și energeticii românești. A-nceput cu gazele și petrolul, continuă cu producția de curent electric, acum venind și rândul Gorjului să se „bucure” de beneficiile distrugerilor pe care OMV le lasă în urmă, după petrochimia românească urmând, așa cum bine se vede, mineritul și termocentralele.
Și ca orice șmecher care și-a găsit fraierii, speculează la maximum situațiile care, dacă nu există, și le creează singuri…
Iată însă că nu toți românii dorm în cizme și cu capu-ntre urechi.
Constatăm cu plăcere faptul că un colaborator al PER Gorj, sindicalistul cu state vechi Constantin Crețan, se poziționează în fruntea unui grup de gorjeni care se opun expansiunii neo-imperialiste a OMV și, ca mulți înaintași ce au trăit pe meleagurile brâncușiene, se ridică împotriva nedreptăților pe care însăși guvernarea actuală le oploșește. Căci fără complicitatea unei guvernări care pare decisă să dezindustrializeze România în trap săltat, OMV nu poate să facă atâta dezastru în țara noastră! Acum, OMV a pus ochii pe niște pământuri din Gorj – sute de hectare! – care, sub pretextul că vor fi amplasamentul unde se vor ridica patru câmpuri de panouri fotovoltaice, vor intra în proprietatea austriecilor, cu toate mineralele adunate și concentrate în timp de zeci de ani plus stratul șase de cărbune aflat în acel areal! Pământuri care, deși se află acum în patrimoniul CE Oltenia, nici în ziua de azi nu au lămurit regimul proprietății, multe dintre ele fiind în litigiu cu foștii proprietari, pământuri care trebuiau retrocedate comunităților de la care au fost luate. Desigur, lucrul acesta nu s-a realizat, iar acum oamenii își fac tot mai des drum prin „sala pașilor pierduți”, în speranța că, în lupta cu mamutul economic, vor avea parte, totuși, de dreptatea pe care o clamează.
Filiala gorjeană a Partidului Ecologist Român nu poate rămâne nepăsătoare la durerea concetățenilor săi și îl sprijină pe colegul Constantin Crețan, pe lângă empatia noastră oferindu-i drept colaborator un avocat de valoare, și acesta membru al PER Gorj, pentru a ajuta la stoparea jafului și asasinatului economico-social promovat de „puricele” OMV devenit ditamai elefantul prin… „cumpărarea” Petrom-ului – în realitate, un gheșeft de care poate că n-ar fi rău să se ocupe organele specializate ale statului încă român…
Comparativ cu partidele aflate la guvernare, aflate într-o suspectă cârdășie „stângisto-dreptace” de tip struțo-cămilă care are ca rezultat dărâmarea economică a țării și un adevărat genocid (așa definește DEX-ul această distrugere deliberată și sistematică) la adresa pensionarilor, Partidul Ecologist Român nu luptă doar cu problemele de mediu, ci și pentru ecologizarea societății românești, pentru stoparea elementelor toxice ajunse în punctele-cheie de unde pot face atât de mult rău românilor. Și ne punem aici întrebarea dacă este doar nepricepere din partea celor puși ca să administreze (măcar conform jurământului depus: să-și dăruiască „toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român”, să respecte „Constituţia şi legile ţării”, să apere „democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”) această țară și le ies din mâini doar praful și pulberea, sau este ALTCEVA/ALTCINEVA în spatele lor, cum ar putea fi, de exemplu, multe interese străine, ori interese proprii, pe care unii le numesc, simplu, șpăgi. Lucruri de care PER se dezice total, cu dezgust, și chiar luptă împotriva lor, pentru noi interesul național fiind cel al țării și al poporului român, nu al „tagmei jefuitorilor”, cum bine îl descria un alt gorjean celebru, din cărțile de istorie – Tudor Vladimirescu.
Nu s-a înțeles însă ce gândire economică are guvernul când încearcă să facă, la Gorj, un soi de joint venture cu OMV, în care cedează guvernanții cedează proprietăți care nu le aparțin, în care românii participă cu circa 85%, austriecii vin și ei cu vreo 15%, da’ rezultatele se împart jumi-juma’.
Asta trimite cu gândul la ceva similar, da’ în parteneriat DIRECT cu rușii, nu ca acum, indirect: vechile sovrom-uri, când noi le dădeam rușilor grâul iar ei ne luau petrolul…
Tot ce putem spune este că, în vreme ce partide ca PSD, PNL sau UDMR (pe ultimii îi mai putem înțelege, aia nu înseamnă că și acceptăm), în numele unor bani IPOTETICI veniți din PNRR, ruinează CONCRET țara, PER a demarat un amplu proces de reconstrucție a țării. Nefiind însă la putere, momentan lucrăm la perfecționarea proiectelor pe care le vom pune imediat în operă când vom ajunge în zonele de decizie, fie ele la nivel local sau național. O variantă România 2.0, cum ar zice specialiștii în informatică și nu numai. O Românie care să renască din propria ei cenușă pe baze curate, o Românie ecologizată economic și social, o Românie care să-și regăsească demnitatea și care să impună respectul meritat partenerilor de peste hotare, o Românie suverană! O Românie în care niște administratori vremelnici (alții i-ar putea numi „asasini economici”) să nu spere la 12 miliarde de euro veniți „gratis” din PNRR, în numele cărora dărâmă sectoare economice de SUTE de miliarde de euro, cu toate dezastrele sociale aferente! Iar faptul că drumul pe care PER îl pregătește românilor este perceput ca fiind cel corect se vede chiar în sondajele de opinie, la nivel de Gorj formațiunea noastră începând să fie o posibilă alternativă politică, electoratul creditându-ne deja cu un număr de două cifre la capitolul încredere. Așa să ne ajute Dumnezeu!
C.P.
Tind sa va dau dreptate-Pe restul Romanilor nu i mai intereseaza nimic!
Frumos eseu. Dacă din întâmplare vre-un PSD-ist, PNL-ist, UDMR-ist îl vor citi, vor rade copios ! Că pe restul românilor oricum nu îi interesează !