Pentru recuperarea celor 25 de procente – Poliţiştii gorjeni au depus acţiuni în instanţă

402

protest politisti 006Urmând exemplul bugetarilor, care au apelat la instanţele de judecată pentru a-şi recupera procentele pierdute din salarii, şi membrii Sindicatului Poliţiştilor „Pro Lex” Gorj au depus acţiuni în instanţă.

Acestea au fost depuse individual, unele dintre ele fiind deja la al doilea termen. Poliţiştii sunt încrezători şi speră ca în cel mai scurt timp să fie repuşi în drepturi.

Pentru recuperarea celor 25 de procente, pe care fiecare bugetar, implicit şi poliţiştii, le-a pierdut din salariu, începând cu luna iulie a acestui an, Sindicatul Poliţiştilor „Pro Lex” Gorj a introdus acţiuni în instanţă pentru toţi membrii săi.

123636-ciocan-judecatorPoliţiştii speră să câştige procentele pierdute

Oamenii legii, membri ai Sindicatului Poliţiştilor „Pro Lex” Gorj, sunt încrezători şi speră ca instanţa să îi repună în drepturi. Acest lucru este susţinut şi de preşedintele sindicatului, Cristinel Globaşu, care a declarat: “Acţiunile s-au depus de ceva vreme şi o parte dintre ele au intrat deja pe rolul instanţei; la unele a fost primul termen şi s-a cerut al doilea pentru angajarea apărătorului. Acţiunile au fost depuse individual, pentru că acesta a fost şi sfatul avocaţilor. Sperăm să câştigăm şi avem încredere în instanţele de judecată”.

Problema poliţiştilor este cu atât mai sensibilă, cu cât ei sunt puşi în slujba cetăţenilor şi sunt obligaţi să-şi facă meseria aşa cum se cuvine, indiferent dacă sunt sau nu motivaţi din punct de vedere financiar.

Odată cu reducerile salariale, foarte mulţi oameni ai legii au fost nevoiţi să găsească soluţii pentru a reuşi să-şi acopere cheltuielile.

Din acest motiv, unii chiar au renunţat la locul de muncă, optând pentru un job mai bine plătit, în afara graniţelor ţării; alţii iau în calcul posibilitatea părăsirii sistemului. Cei care nu se optează pentru niciuna dintre aceste variante, continuă să-şi desfăşoare, cu demnitate, activitatea, sperând în vremuri mai bune.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here