Universitatea Craiova şi-a luat o primă revanșă în faţa campioanei CFR Cluj şi a reuşit să câştige Supercupa României, ediţia 2021. Oltenii s-au impus la loviturile de departajare, după un meci pe care l-au început bine, dar l-au terminat gâfâind. Craiova a fost echipa mai bună şi mai arțăgoasă în prima repriză. Elvir Koljic a revenit în avanposturi, iar Antoine Conte a părut o achiziţie reuşită cât timp l-au ţinut bateriile. Din păcate, ,,juveţii” au surprins de puţine ori apărarea CFR-ului, iar atunci când au făcut-o tuşierul a ridicat eronat, de două ori, fanionul. Lucrurile s-au schimbat în mitanul secund, când inițiativa a aparținut ardelenilor. Deşi a presat, nici formaţia lui Marius Şumudică nu şi-a creat ocazii foarte mari. Contrele Craiovei au fost palide, o jumătate de oportunitate venind după o fază fixă la capătul căreia Bălaşa a trimis cu capul peste poartă. Marinos Ouzounidis a împins jocul spre penaltiuri şi i-a introdus pe teren în prelungirile reprizei pe Gustavo, Găman şi Markovic. Toți trei aveau să transforme penaltiurile. A marcat şi Alex Cicâldău, iar Mirko Pigliacelli a fost desemnat omul meciului după ce a respins eforturile lui Păun şi Omrani. În Bănie ajunge prima supercupă, iar Universitatea câștigă un meci de moral înaintea unui sezon care se anunță extrem de dificil.
CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0 (2-4 după penaltiuri)
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Bouhenna, Graovac, Camora – Rodriguez, Sigurjonsson (46, Păun) – Chipciu (70, Costache), Deac, Petrila – Debeljuh (46, Omrani). Antrenor: Marius Șumudică.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Conte (82, Vlădoiu), Bălașa, Constantin, Vătăjelu – Mateiu (90+2 Gustavo), Cicâldău, Nistor – Cîmpanu (72, Screciu), Koljic (90+2, Găman) Ivan (90+2, Markovic). Antrenor: Marinos Ouzounidis.
Ouzounidis: Sunt mândru de jucători
Deşi nu au impresionat în primul meci al sezonului, antrenorul Marinos Ouzounidis şi-a lăudat elevii după cucerirea unui nou trofeu. Grecul a declarat că fotbaliștii i-au înţeles mesajul dinaintea jocului. ,,Am câştigat prima Supercupă din istoria clubului şi le-am spus jucătorilor că jucăm fotbal din două motive: pentru a câştiga trofee şi bani. În astfel de situaţii, numele rămâne în istorie. Dacă nu, rămâne numele adversarilor. Sunt mândru de ei”, a spus principalul Craiovei.
Foarte mulţumit a fost şi preşedintele Sorin Cârţu, care a declarat că la echipă ar mai putea sosi doar mijlocași. ,,Era mai avantajos pentru noi dacă luau ei Supercupa şi noi campionatul. Nu a ieşit un joc aşa spectaculos. A fost o încrâncenare şi poţi să-ţi adjudeci trofeul şi la această loterie. Mirko Pigliacelli are un aport important, a intuit locul. Echipele nu au vrut să rişte, toată lumea aştepta greşeala adversarului. La ora actuală, la echipă, în cel puţin trei compartimente, e o concurenţă ce poate fi benefică, la portar, la fundaşi şi în atac”. Eroul ,,juveţilor”, Mirko Pigliacelli, a intuit că Universitatea va câştiga Supercupa României după ultimul fluier din timpul regulamentar. ,,Când a fluierat în minutul 90, deja știam că am câștigat. Prea simplu la penalty. Pentru mine, nu se antrenează penalty-urile. E emoție, presiune, n-ai cum să antrenezi penalty-urile ca portar. M-am gândit că am apărat trei cu Honved, de ce trebuie să antrenez penalty-urile dacă pentru mine n-are niciun sens? Eu n-am zis niciodată că vreau să plec, că trebuie să plec. Mă antrenez foarte bine, fac ce trebuie. Ăsta e sezonul al patrulea. În anii trecuți cred că am făcut treabă bună. Citesc presa, în fiecare zi sunt cel mai slab portar, dar la final de sezon sunt cel mai bun. Cred că rezultatele se văd, sunt de trei ani cel mai bun portar, doar o dată am fost al doilea, eu nu trebuie să mă bat cu nimeni. Îmi fac treaba, după decide Mister”, a spus Pigliacelli. Craiova debutează în campionat sâmbătă, 17 iulie, de la ora 21.30. În Bănie vine FC Argeş.
Cătălin Pasăre