Pentru formarea Departamentului de Pază, Progresistul Tutunaru face presiuni asupra salariaţilor de la UMC Lupoaia

360

În timp ce liderii din sindicatul majoritar din cadrul Unităţii Miniere de Carieră Lupoaia stau cu burta la soare pe litoral, pe banii salariaţilor Complexului Energetic Oltenia, la unitatea din Motru sunt tensiuni mari în rândul salariaţilor. Asta deoarece, fostul candidat la Primăria Motru din partea UNPR, Cristinel Tutunaru, inginer în cadrul UMC Lupoaia, s-a apucat, de săptămâna trecută, să facă presiuni asupra salariaţilor trecuţi pe o listă cu care acesta a apărut la unitate. Este vorba despre 28 de angajaţi care figurează pe lista în cauză, Tutunaru încercând să le impună respectivilor să accepte să treacă la noul Departament de Pază al CEO şi să-şi facă urgent cazierele. Angajaţii nemulţumiţi nu înţeleg implicarea lui Tutunaru în probalema Departamentului de Pază şi cu ce interes face acesta presiuni asupra minerilor, în lipsa liderilor de sindicat.

În 2012, Cristinel Tutunaru, şef formaţie de lucru la Cariera Roşiuţa, îşi anunţa, la o întrunire a partidului condus atunci de Marius Vlaicu, candidatura la Primăria Motru din partea UNPR, partid al cărei organizaţii municipale o şi conducea de la momentul respectiv. Tutunaru îşi însoţeşte candidatura şi cu nişte clipuri electorale în cuprinsul cărora se dă viitorul salvator al Motrului, şi cel care va aduce tinerii înapoi acasă. Deşi îl contracandidează pe primarul Dorin Hanu de la PSD, care provine tot din minerit, Tutunaru speră să se instaleze în scaunul edilului local. După scrutin însă visele lui Tutunaru de a se face primar se spulberă, acesta primind un vot de blam de la cetăţenii urbei sale. Obţine astfel 3,37% la urne din partea motrenilor care îi arată că nu au încredere în promisiunile lui Tutunaru. Fostul candidat, care pe baza scorului dezastruos nu îi asigură nici măcar UNPR-ului un loc în Consiliul Local Motru, îşi schimbă însă discursul electoral, mai ales de când prestează în corpul TESA al UMC Lupoaia. Mai nou, acesta face şi presiuni, asupra salariaţilor care cu siguranţă nu l-au votat primar, profitând la maxim, mai ales de lipsa sindicaliştilor aflaţi în întâlnirea cu BNS-ul de pe litoral.

Fără Bădiţa, dar cu Tunaru
CEO lista salariati fara cnpAstfel, în timp ce, săptămâna trecută, liderul Sindicatului Liber Lupoaia, Nicolae Bădiţa, a plecat la relaxare sindicală pe litoral, în timp ce salariaţii i-au plătit vacanţa, la carieră a rămas să facă pe sindicalistul tocmai progresistul Tutunaru. Acesta s-a prezentat în faţa angajaţilor, joi, în sala de apel, şi cu o listă în mână a nominalizat angajaţii care trebuie să-şi facă cazierul, iar astăzi să se prezinte la Divizia Minieră din Motru pentru a semna că au trecut la Departamentul de Pază.
Acest mod de a obliga angajaţii să trecă la Departamentul de Pază este al doilea apărut la UMC Lupoaia, în ultimele două luni.

Fugărit de TESA
Vestea negativă împărtăşită de Tutunaru angajaţilor de la Lupoaia s-a lăsat cu îmbrânceli pentru şeful UNPR Motru. Angajaţii l-au întrebat în ce calitate face el astfel de anunţuri şi de ce presează oamenii să treacă la pază. Oamenii l-au întrebat dacă este cumva aghiotantul lui Bădiţa sau se consideră şeful Diviziei de Pază, post ocupat de Ion Răuţ, fost coleg cu acesta la UNPR. La TESA, loc unde Tutunaru ocupă un birou, a fost chiar fugărit de colegele sale care l-au criticat pentru implicarea în problema pazei asta în timp ce salariaţii de pe listă l-au înjurat.

Lista “UNPR” cuprinde şi angajaţi cu accidente de muncă
Lista prezentată la UMC Lupoaia de către Tutunaru cuprinde însă numele a 28 de salariaţi, tabelul având antentul CEO. Tabelul reprezintă “Lista salariaţilor din cadrul SDM Târgu-Jiu numinalizaţi pentru activitatea de pază”, fapt care arată că lucrurile par bătute în cuie, în timp ce Tutunaru nu este decât un executant care, probabil în schimbul vreunei facilităţi profesionale, a binevoit să-şi oblige colegii de muncă să îşi ia în primire uniformele de paznici.
Pe listă figurează însă persoane care au suferit accidente grave de muncă, cum este cazul Lizei Păulescu, care în urma faptului că a căzut de pe un excavator a stat peste o jumătate de an în concediu medical. Respectivei îi este imposibil, potrivit actelor medicale, să desfăşoare activitate de pază, care implică să stea în picioare mult, în timp ce aceasta a avut probleme serioase la coloană. Pe listă mai figurează un angajat, paznic acum la vestiar, care merge ajutat de un baston. Oprea Mariana, fosta secretară a sindicatului lui Ureche, este şi ea trecută pe listă pentru că sindicalistul Bădiţa nu o suportă deoarece femeia se află în sindicatul rival.

Sindicalistul Bunoaica a cerut iar transparenţă la CEO
Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, din cadrul UMC Lupoaia a făcut mai multe adrese conducerii CEO în legătură cu transparenţa deciziilor legate de formarea noului Departament de Pază. Deşi a făcut numeroase solicitări în acest sens, cu două luni în urmă, şi a punctat problema la întâlnirea de la Mătăsari cu managerul Laurenţiu Ciurel, solicitările sale au rămas fără niciun răspuns. Bunoaica susţine că şi problema apărută acum cu Tutunaru nu i-ar fi chiar străină lui Bădiţa, care are numeroşi membri de sindicat pe lista neagră prezentată de uneperist. “Nu cred că salariaţii de la Lupoaia merită să fie obligaţi în acest fel să treacă la pază, deoarece se încalcă grav Codul Muncii. Sunt de acord cu formarea Departamentului de Pază, dar vreau ca oamenii să plece acolo de bunovoie, ştiind că vor rămâne în sistem şi care va fi grila de salarizare”, a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea 2013.
În ce priveşte implicarea lui Tutunaru, Bunoiaca nu îşi explică de ce acesta face presiuni asupra angajaţilor obligându-i verbal să-şi facă rapid cazierele şi să semneze contractele la Motru.
“Am avut discuţii în acest sens cu domnul Cosmin Popescu, directorul de la Resurse Umane al CEO, iar acesta a părut receptiv şi chiar a promis că va discuta cu cei implicaţi părând că nu este de acord cu ce se întâmplă la Lupoaia”, a explicat liderul de sindicat.

Vrea egalizarea salariilor
Sindicalistul Bunoaica susţine că acum ar fi fost prioritar să se discute despre egalizarea salariilor cu energeticienii şi câştigarea cotei de cărbune, nu aceste tensiuni existente la nivelul carierelor din Gorj. La UMC Lupoaia sunt necesare discuţii legate de retehnologizarea şi modernizarea atelierelor electrice şi mecanice, de aprovizionarea cu piese de schimb pentru excavatoare, găsirea de soluţii de comun acord cu administraţia, ca liderii de sindicat să fie plătiţi din cotizaţii, la fel şi inspectorii sociali, şi asigurarea unui climat de linişte pentru salariaţii de aici, tensionaţi de problemele legate de viitoare restructurări şi externalizări. “Oamenii se tem că vor avea acceaşi soartă ca angajaţii de la Minprest care au venituri mult mai mici decât au avut când erau în sistem, adică în minerit”, a subliniat Bunoaica. “Fac un apel către toţi angajaţii din zona Motru de a face front comun pentru a exista o transparenţă în această viitoare restructurare”, spune liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, anunţând că urmează reduceri masive de personal în anii viitori.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here