Pentru “legăturile de tip mafiot” – Parchetul Motru îl cercetează penal pe Ruşeţ

154

DeschidereProcurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru au primit vineri o plângere penală din partea viceprimarului localităţii, Tudor Dobrică, care solicită cercetarea preşedintelui PDL Gorj, Ion Ruşeţ, pentru nişte declaraţii calomnioase publice pe care pedelistul le-a făcut împotriva sa. Procurorii au înregistrat plângerea penală şi au iniţiat, conform legii, cercetarea lui Ruşeţ, care l-a acuzat pe pesedistul Dobrică de unele “legături de tip mafiot”. Dobrică ţine deocamdată la secret conţinutul plângerii penale, spunând că astfel a fost sfătuit de avocatul său, dar subliniază că demersul său nu ar avea caracter electoral. Ruşeţ cere, în schimb, organelor statului să cerceteze mafia la care a făcut referire, la mijloc fiind vorba de nişte retrocedări importante.

Şeful PDL Gorj, Ion Ruşeţ, s-a ales vineri cu o plângere penală, făcută împotriva sa de către viceprimarul municipiului Motru, pesedistul Tudor Dobrică. Reclamantul care aprobă faptul că vineri s-a adresat Parchetului Motru cu plângerea penală împotriva lui Ion Ruşeţ, spune că a apelat la acest demers supărat că într-o intervenţie publică la un post de radio din Târgu-Jiu, şeful PDL Gorj l-a acuzat, săptămâna trecută, de unele legături de tip mafiot. “Vreau ca Ion Ruşeţ să demonstreze în faţa procurorilor dacă eu am sau nu legături de tip mafiot, dacă mă aflu în fruntea unei organizaţii de acest fel şi dacă dirijez astfel oamenii de afaceri”, a declarat Dobrică. Întrebat de conţinutul plângerii penale, viceprimarul a menţionat că nu va spune mai mult, fiind astfel sfătuit de avocatul său.

Ruşeţ: “Mie nu mi-e teamă de cercetarea penală, sunt curat!”

dobrica bunPârâtul Ion Ruşeţ nu îşi face probleme în legătură cu plângerea penală pe care i-a făcut-o Dobrică. Asta şi pentru că de două săptămâni nici măcar nu mai domiciliază pe raza municipiului Motru. Senatorul şi-a făcut buletin de Turcineşti, comună unde de ceva vreme şi-a construit o casă. Ruşeţ va vota astfel la Turcineşti, confirmă şi viceprimarul comunei, Vasile Gogălniceanu. “Eu cred că organele statului ar fi trebuit să îşi facă de mult datoria la Motru. Vreau să atrag atenţia la câteva aspecte, nu vorbesc de hotărârile luate de Consiliul Local pentru anumite speţe legate de cadrul general, eu mă refer la hotărâri luate în favoarea unor cetăţeni, mă refer la retrocedări, la un lucru pentru care anumiţi oameni de afaceri au avut de câştigat ca urmare a unor retrocedări, cum s-au realizat acestea şi cum s-au făcut achiziţiile. Cred că lucrurile în Motru sunt nu foarte grave, sunt extrem de grave, şi din păcate, pe o bună coabitare, se pare că cei înditruiţi de acolo şi plătiţi din banii cetăţenilor să îşi facă treaba nu prea au făcut asta. Nu mă refer la primar, la viceprimar sau la consilieri, ci la organele statului care nu şi-au făcut treaba. La Motru aceste organe trebuie să îşi facă cu responsabilitate treaba”, a declarat Ruşeţ. Şeful PDL a menţionat, de asemenea, că nu se teme deloc de cercetarea penală iniţiată împotriva sa. “Eu sunt curat, trebuie să le fie teamă celor care au făcut lucruri murdare la Motru şi dacă cumva printre ei sunt şi apropiaţi ai PDL-ului care au făcut mârşăvii, şi lor, deopotrivă, trebuie să le fie teamă”, a completat senatorul Ruşeţ.

Dosarul “Călinoiu vs. Fugaru”

În ce priveşte acţiunea lui Dobrică împotriva unui pedelist, există deja un precedent aflat pe rolul instanţei de judecată, un dosar iniţiat tot de un membru al PSD, împotriva unui pedelist, tot pe calomnie. Este vorba de procesul iniţiat de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, totodată preşedinte executiv al PSD Gorj, împotriva ex-peremistului, în prezent pedelist, Ion Fugaru, ca urmare a unor declaraţii publice făcute cam pe acelaşi tipar. Dosarul pe fond s-a finalizat cu victoria lui Ion Călinoiu împotriva lui Fugaru, iar la Tribunalul Gorj magistraţii au decis să caseze sentinţa şi să retrimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Târgu-Jiu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here