Pentagonul anunţă identitatea militarului american răpit de talibani

335
Pentagonul a anunţat identitatea militarului răpit de talibani, după difuzarea unei înregistrări video în care acesta cere retragerea trupelor străine din Afganistan. Potrivit înregistării de 28 de minute, al cărei link a fost transmis unui corespondent AFP de către un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahed, tânărul apare cu capul ras şi barbă fină, purtând o cămaşă tradiţională afgană, aşezat pe perne.

La Washington, Pentagonul a precizat că este vorba despre Bowe Bergdahl, în vârstă de 23 de ani. Acesta este primul militar american capturat de talibani de la debutul intervenţiei internaţionale în Afganistan, la sfârşitul lui 2001. Primele secunde ale clipului îl arată pe bărbat nervos, aproape îngrozit, enunţându-şi identitatea, confirmată de plăcuţele militare de identificare, prezentate în prim-plan. Ostaticul precizează că are 23 de ani, este originar din statul american Idaho şi a fost mobilizat la o bază din provincia Paktika, din sud-estul Afganistanului.

Armata americană a anunţat la 2 iulie că militarul fusese dat dispărut, cu trei zile înainte, dintr-o bază militară din Paktika. Ulterior, talibanii au confirmat că acesta a fost capturat, adăugând că era în stare de ebrietate. La Kabul, un purtător de cuvânt al armatei americane a confirmat autenticitatea înregistrării, afirmând însă că aceasta reprezintă „un instrument de propagandă” al talibanilor. „Armata americană condamnă difuzarea acestei înregistrări de către rebeli” sşi faptul că aceştia „îl exploatează pe militar pentru a face propagandă”, a declarat el adăugând că „forţele americane şi cele ale coaliţiei fac tot posibilul pentru a-l găsi pe militar şi a-l aduce” înapoi în stare bună. Acest caz s-a produs în timp ce trupele militare americane îşi intensifică operaţiunile împotriva talibanilor, în special în bastionul acestora din sud, în vederea securizării regiunilor instabile în perioada alegerilor prezidenţiale şi provinciale de la 20 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here