Pensiunile din judeţ, ocupate în procent de 90% de sărbători

490

Potrivit Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) pensiunile din Gorj au fost ocupate în procent de 90% în perioada sărbătorilor de iarnă. Ca lungime a sejurului, majoritatea turiştilor au ales în medie 3 nopţi de cazare.

În ceea ce priveşte gradul de ocupare al pensiunilor în perioada sărbătorile de iarnă, cel mai ridicat nivel al acestuia s-a înregistrat în judeţul Argeş. De asemenea, şi judeţul Gorj a obţinut un loc fruntaş, de Crăciun şi Revelion pensiunile au fost ocupate în procent de 90%. “În ultimii ani se observă tendinţa românilor către tradiţiile mediului rural, din cauza urbanizării accelerate. Turiştii aleg zone liniştite, situate în mijlocul naturii, vor tradiţii, vor gastronomie autentică. De asemenea, se observă o fidelizare din ce în ce mai mare a clienţilor, care sosesc de multe ori an de an la aceleaşi pensiuni”, a declarat Mişu Chiruc, preşedintele executiv al ANTREC.
Pensiunile din judeţele Harghita şi Maramureş au atras cei mai mulţi turişti străini, respectiv 50% si 40% din totalul turiştilor care au ales aceste zone.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here