Pensionarilor le vor fi restituite eşalonat sumele din reţinerea CASS

147

Restituirea contribuţiilor reţinute ilegal celor aproape 38.000 de pensionari gorjeni, cu pensii de peste 740 lei, se va încheia în septembrie 2013. Vârstnicii în cauză îşi vor primi astfel înapoi banii pierduţi, în intervale de timp diferite.

Sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale reţinute ilegal pensionarilor cu pensii peste 740 de lei în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 vor fi restituite, în tranşe lunare egale, începând din septembrie 2012 şi până în septembrie 2013. Prevederile au fost incluse într-o hotărâre adoptată săptămâna trecută de Guvern şi publicată marţi în Monitorul Oficial. Conform unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului din luna mai, procesul de restituire a contribuţiilor reţinute ilegal trebuie să se încheie, cel mai târziu, până la 31 decembrie 2013. Sumele care au fost reţinute ilegal drept contribuţii la sănătate (CASS) vor fi restituite din oficiu de către Casa Judeţeană de Pensii Gorj precum şi de către casele de pensii sectoriale şi cele aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii pentru cei circa 38.000 de pensionari gorjeni care au trecut prin aceste opriri ale veniturilor lunare. Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni. În baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate în 2010, persoanelor cu pensii de peste 740 de lei li s-a reţinut, de la 1 ianuarie 2011, o cotă de 5,5% drept contribuţii de sănătate. În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here