Pensionari morți, plimbați cu autobuzul de 2 milioane de lei!

2478

O afacere dubioasă scoasă la iveală de anchetatorii gorjeni, cu un prejudiciu estimat la aproape 2 milioane de lei, a fost soluționată zilele acestea de magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu printr-un verdict care îi scutește însă de orice fel de emoții pe inculpați pentru că faptele de care sunt acuzați s-au prescris.

Dosarul l-a vizat pe Dorel Sandu, administrator la SC Viitorul SRL, pe o angajată a acestuia, Clara Sârbu, și chiar firma în sine, cercetările vizând felul în care compania de transport a încasat de la stat subvențiile oferite persoanelor vârstnice, cu diverse grade de handicap sau asistate social. Anchetatorii au verificat perioada 2012 – 2018, descoperind că, în realitate, multe din documentele înaintate spre decont erau făcute „din pix”, o parte dintre cei transportați fiind chiar decedați cu unul sau mai mulți ani înainte de a se fi urcat în autobuzele care făceau curse între București și Timișoara. Acesta era traseul cel mai frecvent folosit pentru solicitarea deconturilor, fiind și cel mai lung. Doar că anchetatorii au descoperit că în autobuzele de 50 de călători au intrat, pe hârtie, și peste 100 de persoane, evident toate pensionari pentru care se încasau subvențiile. Mai mult, șoferii erau fie în concedii fie pe trasee diferite, în unele cazuri părând că ar fi condus 2 sau 3 autobuze în același timp. „În ceea ce privește realitatea emiterii, în perioadele februarie-decembrie 2012 și februarie-decembrie 2013, a biletelor de călătorie, modul de înregistrare în evidența contabilă a contravalorii acestora, precum și realitatea întocmirii foilor de parcurs aferente traseelor efectuate, conform situațiilor prezentate, echipa de inspecție fiscală a constatat că foile de parcurs conțin date nereale, în sensul că același conducător auto figurează în același timp ca efectuând mai multe curse, sau același conducător auto figurează și la serviciu și în concediu de odihnă, sau nu are calitatea de salariat, dând câteva exemple”, se arată în documentele de la dosar. Anchetatorii au cerut Casei de Pensii să verifice documentele celor pentru care s-au cerut banii de la stat și așa s-a descoperit că datele respective erau de multe ori fictive, iar unde păreau reale solicitanții erau decedați. „Cu privire la numărul dosarelor pensionarilor decedați la data decontării, expertiza a scos în evidență că cel mai mare număr de dosare care nu se regăsesc în sistemul Casei de Pensii apare decontat în luna decembrie 2012, când dintr-un total de 14.536 dosare pensionari înscriși în borderoul cupoanelor statistice întocmit de inculpata SC Viitorul SRL pentru această lună, un număr de 685 dosare, reprezentând 4,71%, au fost pentru pensionari care figurau decedați în evidența Casei Naționale de Pensii. Numărul de dosare de pensionari pentru care societatea a solicitat decontarea în luna decembrie 2012 depășește de aproximativ 4,4 ori media călătoriilor pentru dosarele pensionarilor decedați și decontate în lunile anterioare ianuarie – decembrie 2012”, se menționează în dosarul penal al cauzei. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Târgu Jiu pe 1 februarie 2003, primul termen fiind programat pe 2 iulie 2024, când inculpații au și invocat prescrierea faptelor, lucru confirmat acum prin decizia magistraților. „Faptele inculpatului Sandu Dorel constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei societatea SC Viitorul SRL, a înaintat borderouri centralizatoare prin care a solicitat deconturi de la Ministerul Transporturilor – Direcția Generală Economică și Relații Bugetare, inducând în eroare această instituție prin comunicarea de date fictive în cadrul programului privind subvențiile acordate operatorilor de transport persoane conform prevederilor Legii nr. 147/2000, privind reduceri acordate pensionarilor pentru transport intern și O.U.G nr. 71/2004 privind acordarea unor facilități familiilor de pensionari, în vederea recuperării unor reduceri acordate pensionarilor și persoanelor asistate social, încasând în mod necuvenit suma de 1.961.991 lei, prejudiciind astfel bugetului de stat cu această sumă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată – 7 acte materiale, (…) și uz de fals în formă continuată – 82 acte materiale. (…) Dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul SD administrator al SC Viitorul SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals ( 82 acte materiale), (…) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, a decis instanța. Aceeași decizie a fost luată și în privința celorlalți doi inculpați din dosar, judecătorii lăsând nesoluționată latura civilă privitoare la eventuala recuperare a prejudiciului. „În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare prin activitatea lor inculpaţii (…) au cauzat statului român un prejudiciu in cuantum de 1.961.991 lei, după cum urmează: Anul 2012, suma de 813.832 lei, Anul 2013, suma de 458.945 lei, Anul 2014, suma de 343.946 lei, Anul 2015, 180.631 lei, Anul 2016, suma de 82.571 lei, Anul 2017, suma de 49.672 lei, Anul 2018, suma de 40.664 lei. Cu adresa nr. GJG_DEX 4383/23.03.2022 AJFP Gorj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.970.439 lei, reprezentând obligaţii principale precum şi cu accesoriile calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii efective şi integrale”, se mai arată în decizia instanței, care nu este definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.