Pensiile de serviciu – Amendamente până mâine

1855

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, luni, că a fost stabilit un termen până miercuri la prânz pentru ca toți miniștrii de linie să depună amendamente scrise la proiectul de lege privind pensiile de serviciu.

Grupul de lucru pentru îndeplinirea jalonului PNRR privind reforma pensiilor de serviciu a avut prima ședință săptămâna trecută, în cadrul căreia a fost stabilit un calendar pentru accelerarea depunerii cererii nr. 3 și respectarea termenului de 31 martie pentru adoptarea tacită în Senat.

Budăi a subliniat că toți miniștrii de resort trebuie să prezinte amendamente care să respecte prevederile PNRR pe baza raportului final al Băncii Mondiale și a discuțiilor cu Comisia Europeană.

Vineri au fost trimise scrisori de solicitare tuturor miniștrilor de linie, iar grupul se va reuni din nou la finalul ședinței de Guvern pentru a conveni asupra amendamentelor care vor fi înaintate coaliției pentru decizie.

„Săptămâna trecută a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale. Acolo s-a decis şi un calendar al grupului de lucru, ţinând cont de faptul că noi, PSD, ne dorim urgentarea depunerii şi a Cererii numărul 3 dar şi de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat urmează să se întâmple.

Sursa, Capital.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here