Pensii internaţionale pentru 44 de gorjeni

129

pensionariCasa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj are în evidenţă nu mai puţin de 44 de pensionari care primesc pensii internaţionale. Potrivit informaţiilor oferite de Daniela Negoiţă, director adjunct al instituţiei, anual, sunt noi cereri înregistrate pentru acordarea pensiilor internaţionale.

Dacă o persoană a lucrat în România şi în altă ţară din Uniunea Europeană va putea solicita acordarea drepturilor de pensie, în cazul îndeplinirii condiţiilor privind vârsta de pensionare şi stagiul de cotizare prevăzute în legislaţia din domeniul asigurărilor sociale din aceste două state. Pentru stabilirea drepturilor de pensie, persoana îndreptăţită se adresează unei singure instituţii, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituţiile la legislaţia cărora persoana respectivă a fost supusă. „La ora actuală, avem în plată 44 de pensii internaţionale, iar anul trecut s-au înregistrat zece noi cazuri, precum şi 9 recalculări şi 22 de confirmări de vechime în acest sens”, a declarat directoarea adjunctă a Casei Judeţene de Pensii Gorj, Daniela Negoiţă.

Pensii naţionale şi comunitare

Cererile pentru obţinerea pensiilor internaţionale se depun la instituţia de la locul de reşedinţă. Astfel, dacă solicitantul locuieşte pe teritoriul unui stat membru, cererea se depune la instituţia din statul respectiv. Dacă acesta are domiciliul stabil în judeţul Gorj, îşi depune cererea la Casa Judeţeană de Pensii. Conform articolului 46 din Regulamentul 1408/71, casa teritorială de pensii calculează două pensii (dublu calcul): o pensie naţională – prin valorificarea doar a stagiului de cotizare realizat în România; o pensie comunitară – luând în considerare perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant în toate statele membre. După efectuarea dublului calcul (cel al pensiei naţionale şi cel al pensiei comunitare) se compară cele două pensii şi se acordă pensia stabilită în cuantum mai avantajos.

Modalităţi de calcul

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, România aplică prevederile regulamentelor comunitare în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială, şi anume Regulamentul (CEE) nr. 1408/1971 referitor la aplicarea sistemelor de securitate socială salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora, care se deplasează în interiorul comunităţii, şi Regulamentul nr. 574/1972 care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/1971. Pensia naţională se calculează potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, valorificându-se exclusiv stagiul de cotizare realizat în România. La stabilirea pensiei comunitare se aplică regulile de totalizare, fiind luate în considerare perioadele de asigurare realizate în toate statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, respectiv: stagiul de cotizare realizat în România, pe baza documentelor prevăzute de legislaţia română în vigoare; perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant în celelalte state membre, pe baza formularelor E 205 comunicate de instituţiile competente din celelalte state membre. Stabilirea pensiei comunitare se realizează în două etape: se calculează pensia teoretică, prin luarea în considerare a totalului perioadelor de asigurare, prin aplicarea formulei naţionale de calcul; se calculează pensia efectivă aferentă perioadelor de asigurare realizate în România. Dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a unei categorii de pensii utilizându-se exclusiv stagiul de cotizare din România, nu se mai efectuează un dublu calcul, ci se determină numai pensia comunitară.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here