Penibil! CEO nu eliberează adeverințe salariaților fiindcă nu are formulare tipizate. Vezi ce adeverințe a eliberat CE Hunedoara!

3907

* Șefii CE Oltenia poartă întreaga răspundere pentru ce li se întâmplă angajaților cărora administrația companiei le refuză dreptul de a primi o adeverință care să ateste vechimea lor în producție

Așa cum relatam și în urmă cu câteva ediții, administrația CEO nu-și lasă angajații care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 197, lege aflată în vigoare din august 2021, să iasă la pensie. Acest lucru este reclamat atât de liderii de sindicat, cât și de angajații companiei. Este un fapt real, Manu Tomescu, lider al Pieței, menționând că adeverințele de vechime sunt completate fără a se face trimitere la prevederile legii menționate, fapt care-I împiedică pe salariații de 52 de ani, cu vechime în producție de cel puțin 25 de ani, să iasă la pensie. Vedeți despre ce este vorba, aici: Șefii CEO țin cu dinții să nu-i pensioneze pe angajații de 52 ani, deși aceștia mor pe capete! Adeverințe completate în bătaie de joc
Abuzul administrației CEO asupra angajaților din producție continuă în fiecare zi, iar acest lucru a fost dovedit și ieri de către un salariat al companiei. El se află la a treia cerere căreia, cei din aparatul administrative al CEO, nu i-au dat curs. Motivul invocat este o în bătaie de joc: CE Oltenia nu a eliberat adeverința de vechime în producție unui salariat, pentru că …nu are „formular tipizat”. Asemenea absurdități consumă hârtia degeaba și toacă sistematic nervii angajaților.
,,Așa știe CEO să își respecte angajații…
La cererea mea (de fapt este a 3.a cerere…), referitoare la încadrarea activității la mentenanță sau producție, ei spun că nu au formular tipizat.
Bataie de joc e puțin spus…”, a scris salariatul pe Facebook, angajat care, fără îndoială, așteaptă adeverința pentru a putea merge la Casa de Pensii Gorj să-și depună dosarul de pensionare în baza Legii 197.

Cum arată o adeverință eliberată de CE Hunedoara
Un alt salariat al CEO, Florin Cimpoieru, arată cum arată o adeverință eliberată de Complexul Energetic Hunedoara, cu un comentariu aferent și compară cu răspunsul dat de CEO:
,,În urma bătăii de joc la care sunt supuși salariații CEO care solicită, conform legilor si reglementarilor în vigoare, o adeverință, le arătăm ,,inocenților” din Directorat, cum arată una emisă de o instituție similară (Complexul energetic Hunedoara) încă din luna august 2021 (!!), dar cu Conducere ce își respectă și ajută, în cadru legal, angajații. De o jumătate de an nu ați avut timp sa vă ,,lămuriți”…cu atâta aparat birocratic !?

<< Prin prezenta se adeverește că dl/d-na………………………….., a fost angajat/ă cu contract de muncă individual , pe perioadă nedeterminată în cadrul CE Oltenia, Sucursala…………………… Precizăm că din data de…………..până în data de………….., a lucrat în cadrul societății, în activitatea de producție/ mentenanță sau asimilată, conform prevederilor legii 197 din 16 iulie 2021 care modifică și completează art.30 alin.(1) lit ”i”, art 56 alin (1) lit. ,,d”, art.56 alin (3) lit.,,d” , art. 56² alin (1) din Legea nr 263/2010 , privind sistemul unitar de pensii publice. Prezenta s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în păstrare, în arhiva societății, cunoscându-se atât prevederile Codului penal referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât si prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie. În temeiul Regulamentului European nr. 679/27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, precum şi a celorlalte acte normative în vigoare, vă informăm că datele furnizate mai sus vor fi folosite doar în scopul pentru care au fost solicitate>>.
Acum, d.le Burlan, că aveți modelul (nu trebuie să ne mulțumiți), puteți elibera liniștiți adeverințe. O zi frumoasă !”, este mesajul lui Florin Cimpoieru.
Menționăm că un număr de peste 50 de salariați, din mineritul hunedorean, au câștigat dreptul de a ieși la pensie, în instanță, pe baza adeverințelor eliberate de unitățile din care provin. La CEO nu se poate, administrația jucându-se cu soarta a mii de mineri și energeticieni.
Mihaela C. Horvath

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here