Pedofilie: Două minore din Novaci, de 6 respectiv 7 ani, molestate de vecinul în vârstă de 27 de ani

8387

Două surori din Novaci, de 6 respectiv 7 ani, au fost luate de acasă, de la domiciliu, de vecinul Popescu Alexandru, în vârstă de 27 de ani, respectivul motivandu-le, potrivit tatălui fetelor, că dacă merge cu el le va da dulciuri. Mama fetelor se afla în locuință împreună cu fetița de 3 ani pe care încerca să o culce. Popescu venea des pe proprietatea vecinilor, mai ajutând capul familiei la treburile gospodărești, motiv pentru care fetițelor nu le-a fost străin, acesta locuind, practic, la 100 de metri de casa lor.

Fetele au fost urcate într-o roaba și duse de vecin în statele casei familiei, într-o zonă împădurită, la 200 de metri de locuință. Acolo, povestește tatăl, le-ar fi dezbrăcat și ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu ambele, spune tatăl revoltat.

Vecinul s-ar fi dezbrăcat și el și le-a băgat mâna între picioare. Mama fetelor a sesizat dispariția minorelor și a început, alarmată, să le strige. Individul a auzit și a fugit, iar fetele s-au îmbrăcat și au revenit acasă povestindu-i mamei ce s-a întâmplat. Fetele s-au întâlnit la jumătatea distanței cu aceasta, minorele plângând.

Femeia a apelat la 112 și a anunțat incidentul care s-a petrecut marți în jurul orelor 16.30-17.00 pe strada Măgurii din Novaci.

Popescu Alexandru a fost prins în scurt timp, venind, la domiciliul acestuia, polițiștii din Novaci și Târgu Jiu. A fost reținut pentru 24 de ore pentru tentativă de viol asupra celor două minore, spune părintele fetelor, dar Judecătoria Novaci l-a pus aseară în libertate, deși respectivul și-a recunoscut faptele, mai spune tatăl.

Acesta este revoltat că instanța de judecată l-a pus în libertate pe suspect, neluând nicio măsură de prevenție în ceea ce privește minorele. Cazul a fost preluat însă de marți seară de DGASPC Gorj și fetele sunt consiliate psihologic. Minorele au povestit cele întâmplate unei doamne procuror și psihologului. Fetele au fost verificate de un medic legist dar nu aveau urme că ar fi fost violate.

Fetițele sunt eleve la școală din Cernadie, comuna Baia de Fier, ambele fiind la grupa zero. Cea mica nu are 6 ani împliniți, iar cea mare are 7 ani. Părintele spune că fiica cea mică plânge incontinuu, nu vrea să meargă la școală și îi este teamă să plece de acasă. De altfel, fiica cea mică are buza spartă, individul ținand-o de gură să nu țipe.

Șocant este că Popescu Alexandru, fără loc de muncă, este liber la acest moment putând oricând să intre în contact cu fetele. Acesta locuiește cu bunica în casa din Novaci și nu are nicio măsură de restricție impusă de instanță.

„Este strigător la cer ca el sa fie liber atâta timp cât s-a găsit parul lui pe chiloții fetelor. Aceste probe se află la poliție. Am rămas șocat că cu aceste probe, cu recunoașterea tentativei și cu concluzia că violul ar fi avut loc dacă mama nu striga fetele, Popescu Alexandru a fost pus în libertate fără nicio măsură de prevenție”, spune tatăl, care l-a văzut pe individ, în această dimineață, plecând la cafea.

IPJ Gorj a oferit următorul punct de vedere legat de acest caz: „La data de 19 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj a unui tânăr, de 27 de ani, din Novaci, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, față de două minore.
La data de 20 octombrie a.c., tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, cu propunere de arest preventiv.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de tentativă la viol”.