Pedicuţa este o plantă veşnic verde, cu aspect de muşchi, care creşte prin pădurile de fag şi brad. Are tulpini târâtoare, ramificate şi prinse în pământ prin rădăcini ramificate. De la tulpină cresc vertical ramurile fertile care au înălţimea de 7-10 cm, sunt moi la pipăit şi se termină în general prin două spice. Frunzele sunt liniare, mici şi dispuse de jur împrejurul tulpinii pe 5-8 rânduri. Un aspect de remarcat este acela că frunzele pedicuţei sunt necăzătoare şi au la vârf un păr lung alburiu. În scop fitoterapeutic se foloseşte întreaga parte aeriană a plantei şi sporii, care trebuie recoltaţi în iulie-august, înainte să se scuture. Datorită faptului că o plantă ajunge greu la maturitate trebuie avut grijă să nu se smulgă cu rădăcină şi să nu se rupă vrejurile târâtoare, deoarece se refac în 30- 40 de ani, iar în multe ţări această plantă este ocrotită de lege.
Compoziţie: clamatină, anatină, licopodină, clavatoxină, nicotină, substanţe de natură flavonică, triterpenică, minerale, iar sporii conţin: acizi graşi, acizi esterificaţi şi fitosterine.
Acțiune: diuretică, purgativă, antitumorală, antireumatismală, combate căderea părului şi îi stimulează creşterea şi este eficientă contra transpiraţiei abundente.
Indicații terapeutice: fitoterapia cu pedicuţă este indicată în combaterea dependenţelor (nicotinism, alcoolism, consum de medicamente), litiază renală, vezicală, hepatite, ciroză hepatică. În uz extern, preparatele cu pedicuţă sunt folosite pentru eczeme, dermatite (dermatita noului- născut), arsuri, răni deschise, reumatism, lombosciatică, cârcei la picioare, crampe musculare, paralizii faciale, hiperhidroză (transpiraţia excesivă), hemoroizi, alopecie sau escare.
Precauții și contraindicații
Se administrează cu prudenţă în caz de diaree cronică, enterocolită sau colită de fermentaţie, pentru a nu produce iritaţii cu spasme intestinale. Nu se administrează în perioada sarcinii şi alăptării. Pedicuţa este o plantă care conţine radiu, prin urmare nu se lasă mai mult în apa fiartă, nu se fierbe niciodată, ci se toarnă apă peste plantă.În toate afecţiunile se ia o singură cană de ceai pe zi. În ciroza hepatică se iau doar două căni pe zi.
Alexandra Cruceru
