Pedepse mai blânde pentru trei braconieri din Olt!

1365

Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința definitivă în cazul a trei bărbați din Olt prinși anul trecut braconând în Gorj, într-o pădure de la Logrești. Pedepsele dispuse acum de instanța din Bănie sunt mai blânde decât cele pronunțate inițial, pe fond, de Tribunalul Gorj.

La proces inculpații și-au recunoscut faptele încă de la început și, ca urmare, au beneficiat de clemența instanței de judecată. Adrian George Cheroiu, Gabriel Adrian Măceșanu și Florin Adrian Andrei au fost condamnați la câte 1 an de detenție, executarea pedepsei fiind suspendată și înlocuită cu un termen de supraveghere de câte 2 ani. Inițial, pedepsele dispuse de magistrații de la Gorj erau de 2 ani și 6 luni cu un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, plus câte 80 de zile de muncă în folosul comunității. Magistrații de la Curtea de Apel au fost de o cu totul altă părere și au ținut cont inclusiv de faptul că inculpații au achitat către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Gorj contravaloarea de 4000 de euro a căprioarei pe care au braconat-o. „Ia act că prejudiciul cauzat părţii civile Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Gorj a fost recuperat integral. În baza art. 46 din Legea nr. 407/2006 rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen., confiscă următoarele bunuri/animale: – un câine rasa ogar de culoare albă cu pete negre, talie mare de 3,6 ani, cipat de către medicul veterinar din cadrul S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. Târgu-Jiu cu nr. 45605, folosit în mod direct la activitatea de braconaj, ce aparţine inculpatului Cheroiu George Adrian; – un câine rasa ogar mascul, culoare maro cu alb, talie mare, de 1,6 ani, cipat de către medicul veterinar din cadrul S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. Târgu-Jiu cu nr. 45606, folosit în mod direct la activitatea de braconaj, ce aparţine inculpatului Măceşanu Gabriel Adrian; – o lanternă de culoare neagră tip proiector, inscripţionată FOTON, ce aparţine inculpatului Măceşanu Gabriel Adrian; – un câine rasa ogar femelă, de culoare galbenă, talie mijlocie, de 3,6 ani, cipat de către medicul veterinar din cadrul S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. Târgu-Jiu cu nr. 45603, folosit în mod direct la activitatea de braconaj, ce aparţine inculpatului Andrei Florin Adrian; – un câine rasa ogar femelă, de culoare galbenă, talie mijlocie, de 3,6 ani, cipat de către medicul veterinar din cadrul S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. Târgu Jiu cu nr. 45604, folosit în mod direct la activitatea de braconaj, ce aparţine inculpatului Andrei Florin Adrian; – o lanternă de culoare neagră tip proiector, inscripţionată FOTON, ce aparţine inculpatului Andrei Florin Adrian; – o bucată de sfoară din material textil de culoare albastră, cu lungimea de aprox. 2 m, folosită în mod direct la săvârşirea infracţiunii de braconaj”, se arată în decizia instanței.
Ancheta în acest caz a fost făcută de procurori militari, unul dintre inculpați fiind militar la o unitate din Caracal.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here