Pedelistul Pereş: “Ruşeţ e supărat”

346

Democrat-liberalul Alexandru Pereş a declarat vineri, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că senatorul PD-L de Gorj Ion Ruşeţ, un lider sindical important din bazinul Olteniei, are “tendinţa de a părăsi” partidul. Alexandru Pereş a susţinut astfel că Ruşeţ “e supărat”, în condiţiile în care, potrivit Legii ANI, liderii de sindicat trebuie să-şi declare averile şi, inclusiv, dacă sunt într-un conflict de interese.

“Probabil că (n.red. – Legea ANI) i-a supărat puţin pe liderii de sindicat şi pe colegul nostru. Dânsul, deocamdată, nu şi-a declarat afilierea neapărat la PSD şi nici plecarea din PD-L. În schimb, da, are această tendinţă de a părăsi grupul. Deocamdată văd că sunt vorbe, s-ar putea la el să se şi materializeze”, a afirmat Pereş, vicepreşedinte al Senatului.

Pereş este al doilea pedelist de la centru, după Iulian Urban, care anunţă acum plecarea lui Ruşeţ din PD-L. Pe fondul nemulţumirilor generale, joi a plecat din partidul ,,portocaliu” şi s-a înscris în PSD senatorul Gabriel Mutu.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here