Pedeapsă pentru doi vâlceni prinși la furat la Baia de Fier!

1055

Doi soți din județul Vâlcea au fost găsiți vinovați într-un dosar de furt calificat și au fost condamnați de judecători în baza probelor strânse la dosar, ei nefiind de acord cu acuzațiile ce le-au fost aduse.

Furtul a fost înregistrat la începutul lunii iulie 2020 la o pensiune din apropiere de Peștera Muierilor, sistemul video de supraveghere al unității ajutând apoi la prinderea hoților. Paguba în sine nu este una deosebită, dar fapta rămâne, mai ales că anchetatorii au trebuit să probeze implicarea celor suspectați în furtul respectiv. Femeia chiar și-a schimbat culoarea părului, din blondă s-a făcut roșcată și s-a tuns mai scurt, în speranța că nu va fi recunoscută. Problemele în cazier ar putea s-o lase fără indemnizația de asistent maternal, după cum rezultă din datele existente în dosarul penal. „Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpaților au fost identificate bunurile reclamate a fi sustrase, respectiv o butelie, 2 cuțite, unul de tocat salată cu mâner de inox, iar unul din inox cu mâner de culoare neagră din material plastic, un feon și un kart cu pedale F618Air roșu Kidscare pentru copii, ce au fost restituite persoanei vătămate. Instanţa apreciază că aspectele susține de către cei doi inculpați cu privire la persoana autoarei infracțiunii, respectiv numita (…) nu pot fi reținute, necoroborându-se cu materialul probator administrat. Ţinând seama de aceste considerente, față de atitudinea procesuală a celor doi inculpaţi, precum și în raport de lipsa coroborării declarațiilor acestora în care au negat faptele cu restul materialului probatoriu anterior analizat, instanța apreciază nesincere precizările inculpaţilor privind activitatea desfășurată în cursul nopţii de 30.06-01.07.2020, respectiv faptul că doar inculpata nu ar fi săvârşit infracţiunea de furt şi că această infracţiune ar fi fost săvârşită de către inculpat împreună cu numita (…). Ţinând seama de ansamblul considerentelor anterioare, din coroborarea mijloacelor de probă administrate, instanţa reţine că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor întrunesc elementele esenţiale ale infracţiunii, conform art. 15 din Codul penal, respectiv sunt prevăzute de legea penală, săvârşite cu vinovăţie, nejustificate şi imputabile inculpaţilor. În raport de considerentele expuse, instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta săvârșită de inculpaţii (…) există, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, precum și condițiile răspunderii penale pentru această faptă”, se arată în dosarul de la instanța de judecată. „Condamnă inculpatul Şerban Octavian la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (…) condamnă inculpata Şerban Cristina Maria la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, au decis judecătorii, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani și 2 luni. Inculpații trebuie să presteze și muncă în folosul comunității, dar și să plătească fiecare câte 1500 de lei cheltuieli judiciare statului. Sentința nu este definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.