Curtea de Apel Craiova a pronunțat ieri verdictul final într-un dosar de evaziune fiscală ce îl vizează pe administratorul unei firme de construcții din Gorj. În urmă cu un an de zile, Constantin Codreanu era condamnat de Tribunalul Gorj la 2 ani de închisoare, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 4 ani. Omul de afaceri din Hurezani a contestat însă sentința, iar acum, la un an după verdictul de la Târgu-Jiu, a primit o decizie finală din partea instanței superioare de la Craiova. Noua sentință îi este mai favorabilă, în sensul că pedeapsa dispusă împotriva acestuia este de zece luni, executarea fiind și în acest caz una cu supraveghere pe o perioadă de 2 ani și 10 luni. Inculpatul a fost găsit vinovat pentru că în urmă cu aproape un deceniu ar fi introdus în contabilitatea firmei sale zeci de facturi pentru operațiuni nereale. De exemplu, el a folosit de la o firmă din Șirineasa, județul Vâlcea, facturi pe motiv că aceasta ar fi fost subcontractor la un contract derulat de firma din Hurezani. În realitate, firma vâlceană nu avea niciun angajat și nu putea să facă lucrările descrise în actele contabile. Mai mult, la audierile de la instanță, patronul din Vâlcea a menționat că nu a executat niciun fel de lucrare și că a emis facturile pentru firma lui Codreanu strict la solicitarea directă a acestuia, fără să știe pentru ce urma să folosească documentele. Curtea de Apel a menținut verdictul de la Târgu-Jiu în ceea ce privește banii pe care omul de afaceri îi are de dat către stat, prejudiciul în dosar fiind de circa 60.000 de lei. Pe averea inculpatului a fost instituit sechestrul asiguratoriu, statul intenționând să își recupereze prejudiciul prin executarea bunurilor, dacă banii nu vor fi plătiți pe cale amiabilă. Prin aceeași decizie, inculpatul a fost obligat să achite și 3000 de lei cheltuieli judiciare statului român.
Gelu Ionescu