Pedeapsă cu executare pentru un șofer care a fugit de poliție

1358

Un șofer din Gorj a fost condamnat cu executare, după ce a fost prins conducând fără permis. Bărbatul are antecedente penale și nu s-a prezentat la niciun termen de judecată. Sentința instanței nu este definitivă.

Potrivit rechizitoriului, în ziua de 03.07.2018, în jurul orelor 01:30, organele de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 67, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism ce se deplasa din direcţia Rm. Vâlcea către Târgu Jiu.
Când a văzut poliția, șoferul a făcut cale întoarsă, dar agenții au plecat în urmărirea lui.
Oprit la o intersecție, șoferului fugar i-au fost solicitate documentele personale şi cele ale autoturismului. Bărbatul a recunoscut că nu deține permis de conducere. Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei.
Trimis în judecată, bărbatul nu s-a prezentat la niciun termen al procesului. Polițiștii nu l-au găsit la domiciliu, aflând că acesta nu a locuit niciodată la adresa comunicată, fiind luat în spaţiu doar pentru a i se emite cartea de identitate.
Deşi instanţa a efectuat mai multe demersuri pentru a asigura prezenţa bărbatului la termenele de judecată, fiind citat la toate domiciliile cunoscute, prin afişare la sediul instanţei şi cu mandate de aducere, acesta nu s-a prezentat în faţa judecătorului. S-au făcut inclusiv verificări în sistemul penitenciar pentru a se vedea dacă inculpatul este încarcerat.
În consecinţă, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, cu executare în regim de detenţie.
Instanţa a ţinut cont de faptul că bărbatul nu este la primul conflict cu legea penală, acesta suferind anterior condamnări pentru infracţiuni contra patrimoniului, ultima dată fiind liberat condiţionat în august 2017, cu un rest de 108 zile.
„Aşadar, luând în considerare comportamentul în ansamblu al inculpatului şi în raport cu toate circumstanțele obiective, instanţa va opta pentru condamnarea la pedeapsa închisorii într-un cuantum ușor îndepărtat de minimul prevăzut de lege, fiind considerată singura aptă să îndeplinească rolul preventiv, educativ şi de exemplaritate al sancţiunii penale. În cauză nu sunt incidente cauze de atenuare a pedepsei, având în vedere faptul că inculpatul nu a solicitat înainte de începerea cercetării judecătorești judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii și nici nu a fost prezent la citirea actului de sesizare, deși fusese citat de mai multe ori la domiciliile cunoscute și cu mandate de aducere, nefiind așadar aplicabile dispoziţiile prev. de art. 396 alin. 10 din C.proc.pen. privind reducerea pedepsei.
Sentința Judecătoriei Târgu-Cărbunești nu este definitivă, fiind deja atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.