General de divizie – Kornea Radu
Comandantul Regimentului 6 Roşiori Purtat
Născut la 23 decembrie 1885, în Târgu Jiu, Judeţul Gorj
Pentru faptele de armă strălucite săvârşite de colonelul Radu Kornea, generalul de corp de armată Mihail Racoviţă, comandantul Corpului de Cavalerie, a dat următorul ordin de zi:
Corpul de cavalerie Comandantul
ORDIN DE ZI NR. 144
din 24 octombrie 1942 Se citează prin ordin de zi pe Corpul de cavalerie colonelul Kornea Radu, comandantul Regimentului 6 Roşiori purtat şi fost comandant al Detaşamentului rapid “Colonel Kornea”, pentru următoarele fapte de arme:
După o serie întreagă de victorii câştigate în fruntea detaşamentului rapid la PERECOP, SEVASTOPOL, KERCI (operaţiunile din iarnă), ofensiva din mai – KERCI, adică pe timpul când detaşamentul JIU a fost în subordinele Corpului de cavalerie, la începutul lunii august 1942 porneşte vijelios cu detaşamentul adus din CRIMEEA în CAUCAZ, pentru a veni cât mai repede la Corpul de cavalerie.
Întoarcerea colonelului Kornea Radu în mijloacele călăreţilor Corpului de cavalerie a fost revenirea unuia dintre cei mai bravi comandanţi de regimente.
Reintră în luptă imediat, fără repaus, pentru a depăşi Divizia 5 cavalerie şi a se înfige în dispozitivul inamic pe KURKA spre TEMRIVK.
Şi aici, ca şi în trecut, ca şi peste tot unde a fost, prin acţiunea sa energica şi pricepută reuşeşte a zdrobi inamicul succesiv la KURTSANSKAIA, cota 109.2, pentru ca să intre victorios.
Revine din nou la Divizia 5 Cavalerie, pentru ca şi în operaţiunile acestei mari unităţi de călăreţi să fie cel care prin Detaşamentul rapid motorizat să ajungă primul dintre toate unităţile române şi germane la Marea Neagră, de unde, din proprie iniţiativă, să îndrepte focul bateriilor capturate spre AN APA.
Dar repaus nu există pentru colonelul Kornea. Atât Divizia 9 Cavalerie, cât şi Divizia 5 Cavalerie îi dau însărcinarea de a comanda linia de luptă a sectorului Anapa, de unde, pentru a ameliora situaţia Diviziei 3 Vânători Munte, primeşte ordin a prelua comanda provizorie a acestei mari unităţi.
În 10 zile, cât comandă Divizia 3 Munte, reuşeşte iniţial să oprească pătrunderea pe valea UZUN, iar ulterior restabileşte complet situaţia operativă a acelei divizii.
Lupta îl atrage tot timpul. Deşi primeşte aprobarea de a pleca in concediu, de care n-a beneficiat de la 1 mai 1941, fiind singurul în această situaţie, totuşi când regimentul său primeşte ordin de a contraataca la ERIVANSKI, porneşte în fruntea lui şi respinge inamicul. Acţiune admirabil condusă având pierderi foarte puţine. Calităţi excepţionale de pregătire şi concepţie şi de o rară bravură. Face parte din cei mai BRAVI APĂRĂTORI ai armatei; este o fală a cavaleriei.
Acum, când Divizia 5 Cavalerie pleacă din Corpul de Cavalerie şi odată cu ea şi colonelul Kornea, Corpul de Cavalerie îi mulţumeşte pentru vitejeştile fapte de arme înfăptuite şi îi urează aceeaşi izbândă şi în viitor.
Comandantul Corpului de Cavalerie, General de corp de armată MIHAIL RACOVIŢĂ.
Între apărătorii de la Stalingrad, între acei eroi, pentru care s-au deschis paginile de aur ale legendelor viitoare, au stat neclintiţi, zid de sânge şi oţel şi călăreţii Diviziei 8 Cavalerie, comandată de generalul de brigadă Radu Kornea.
Îni cuvinte sobre, comunicatele de război germane au elogiat atât lupta ostaşilor români neclintiţi de la datoria lor, cât şi actele de bravură săvârşite de comandantul lor, generalul Radu Kornea.
Bătrânele cavalerii europene, cu vestiţii lor înaintaşi ZEITEN şi MURAT, nu au călcat cu copitele cailor lor teritorii mai întinse şi n-au înscris în istoria lor fapte de armă mai glorioase ca unităţile de cavalerie române, comandate de bravul general gorjean.
Dacă în anul 1919, unităţile conduse de Radu Kornea forţau râul Tisa şi intrau cu avangărzile lor în cetatea lui BELA-KUN, unde au sfărâmat lancea comunismului, înfiptă în inima Europei, după 24 de ani, generalul Kornea Radu îşi conduce trupele în CRIMEEA, SEVASTOPOL şi STALINGRAD, acoperindu-se de glorie. Ultima intervenţie a generalului Radu Kornea a fost în luna august 1944. Aflându-se la comanda Diviziei 1 Blindată “România Mare”, a executat un puternic contraatac asupra trupelor sovietice ce acţionau în forţă pe valea Bahluiului. Insuccesul său în această acţiune prevestea de fapt ceea ce urma să se întâmple peste câteva luni.
La 11 octombrie 1944, în chiar ziua în care Decretul regal din 31 august 1944 (care repusese în vigoare prevederile Constituţiei din 1923) a fost completat cu un nou articol, acesta dădea dreptul guvernului să ia măsuri pentru sancţionarea tuturor celor care “în orice calitate şi sub orice formă au contribuit la dezastrul ţării şi în special la războiul purtat împotriva Naţiunilor Unite”.
Acum, în mod “legal” începe, în regim de urgenţă, procesul de “demolare”, la vârf, a Armatei Române, care se va întinde pe o perioadă de peste 15 ani.
Pentru generalul gorjean Radu Kornea începe drama vieţii sale. La 21 octombrie 1944, în conformitate cu ordinul confidenţial nr. 67, emis de generalul Mihail Racoviţă (fost ministru de război, mort la 29 iunie 1954, în penitenciarul Sighet), era arestat generalul Radu Kornea, unul dintre “cei mai distinşi ofiţeri din armata română, un general de mare valoare, cu calităţi excepţionale’’. Bravul general, indignat şi uimit de cele petrecute, arată următoarele în Memoriul din 16 noiembrie 1944: “Am fost arestat, într-o seară, ca un borfaş de rând, ca şi cum trecutul şi purtarea unei vieţi întregi ar fi putut îndreptăţi teama ca nu cumva generalul Kornea să dispară ca un răufăcător. Nu mi s-a dat nici un motiv al arestării mele, ba mai mult, însuşi domnul procuror al Curţii Militare de Casare şi Justiţie mi-a afirmat, pe cuvânt, că nu-l cunoaşte”.
Indignat de atitudinea Ministrului de Război Mihail Racoviţă, generalul Radu Kornea, consemna în memoriul său:
“Cred că nimeni altul nu ar fi fost mai calificat să-mi ia apărarea dârză, indiferent de cine m-ar fi atacat, decât domnul general Racoviţă, care avându-mă sub ordine în cea mai mare parte a campaniei, ştia prea bine ce am făcut şi sufletul pe care l-am pus in toate însărcinările primite”.
Înmărmurit, el se întreba, şi întreba în acelaşi timp: “Pe ce bază am fost arestat? Pe ce bază sunt reţinut de o lună de zile? Cine are interes să trateze astfel pe un general care şi-a câştigat gradul pe câmpul de luptă servindu-şi Regele şi Ţara, căci, indiferent de schimbarea regimului şi a alianţelor noastre, aceştia sunt factorii permanenţi pentru care am luptat atunci, după cum sunt gata să lupt şi astăzi. Pentru ce am fost pus la dispoziţia Ministrului de Război?
Pentru ce mi s-a refuzat cererea de a lupta mai departe pe front, făcută de mine înainte de a bănui măcar arestarea mea?“ În situaţia în care ar fi existat împotriva sa vreo învinuire sau vreo bănuială, solicita să fie cercetat “fără întârziere, cu toată obiectivitatea, punându-se capăt unei situaţii penibile şi pentru mine şi pentru instituţie. “
În ianuarie 1945, generalul Sănătescu, şeful Marelui Stat Major, a solicitat generalului rus Vinogradov să intervină, la Moscova, pentru eliberarea unor generali români arestaţi in octombrie 1944, printre care era nominalizat şi generalul Radu Kornea. În consecinţă, la 6 februarie 1945 cu aprobarea primului-ministru român, generalul Radu Kornea a fost scos din închisoarea Malmaison şi pus în stare de arest la domiciliu (în strada Cihoski nr. 7), păzit în permanenţă de o gardă formată de militari în termen. În ziua de 7 aprilie 1945 apare înscris pe lista celor bănuiţi de crime de război, deşi împotriva sa nu fusese formulată nici o acuzare.
Prezentându-se la cabinetul acuzatorului public Mihai Popilian, a aflat că i s-ar fi formulat ca puncte de acuzare faptul că ar fi făcut “la radio şi printre ofiţeri, propagandă antisovietica”. Contestând aceste acuzaţii, generalul Radu Kornea declara, la 17 mai 1945, câ în Campania de Est “Nu am avut nici o contribuţie de ordin teritorial, nu am ordonat, nici executat vreo represiune, nu am avut sub ordine vreunul din lagăre, de orice natură ar fi el. Într-un cuvânt: autoritatea mea a fost pur militară şi pot să afirm că nu am comis, nici nu am avut cunoştinţă ca vreun subaltern al meu să fi comis vreo faptă condamnată de legile internaţionale ale războiului. În consecinţă nu văd cum faptul de a-mi fi făcut exclusiv datoria de soldat ar putea constitui o acuzare, indiferent de împrejurarea că am comandat un detaşament motomecanizat, care îmi purta numele, în Crimeea sau în altă parte a frontului”.
În legătură cu acuzaţia de propagandă antisovietică, preciza, cu mult curaj pentru acele vremuri şi pentru situaţia în care se afla, că, înainte de 23 august a făcut “acea propagandă pe care orice comandant este dator s-o facă din punct de vedere moral, cât şi din punct de vedere profesional, în contra adversarilor cu care se războieşte”. “Altfel – concluziona generalul Kornea – moralul şi puterea de rezistenţă a trupelor proprii s-ar prăbuşi”.
Logice şi concludente sunt şi referirile la situaţia de după 23 august 1944 când, aprecia el, “orice propagandă antisovietică ar fi constituit un obstacol în plus pe care ni l-am fi creat singuri – comandanţii români, al căror interes era de a pătrunde cât mai grabnic propriile noastre trupe de necesitatea unei strânse colaborări cu trupele sovietice în vederea reluării Ardealului. Dacă altele ar fi fost intenţiile mele – încheia generalul Kornea – mi-ar fi fost uşor să rămân la 23 august 1944, cu divizia mea, în tabăra germanilor, cu care nu eram încă în război şi sub ale căror ordine directe mă găseam. În loc de aceasta, însă, m-am grăbit, din proprie iniţiativă, să mă desprind de foştii aliaţi şi să mă îndrept spre ai mei”.
După întoarcerea în Bucureşti, generalul Radu Kornea a recomandat comandanţilor de regimente şi altor ofiţeri din divizie care mai aveau legături cu unităţile, să evite incidente cu trupele sovietice şi să stabilească relaţii de “bună vecinătate şi camaraderie” cu acestea. Şi, pentru ca acuzaţia de propagandă antisovietică să fie şi mai ridicolă, generalul Kornea se întreba: “Ce propagandă antisovietică aş fi putut să fac de atunci încoace printre ofiţeri când, de la 27 septembrie nu mai comand nimic şi când de la 21 octombrie sunt privat de libertate?”.
Cercetarea întreprinsă a dovedit, într-adevăr, netemeinicia acuzaţiilor ce i se aduceau şi, ca urmare, la 20 iunie 1945, acuzatorul public al Cabinetului 3 Instrucţie al Tribunalului Poporului, prin Ordonanţa nr. 1519, decidea „scoaterea de sub urmărire penală a acuzatului, general Kornea Radu”, întrucât “faptele imputate nu sunt dovedite”.
Spre stupefacţia tuturor, acuzatorul public şef, Robescu, a reţinut actul de neurmărire şi l-a repartizat “spre completarea cercetatărilor” altui cabinet de instrucţie. De aceasta dată, este suspectat, printre altele, de apartenenţă la organizaţia subversivă “Rezistenţa spirituală” şi de legături cu reprezentanţi ai mişcărilor de rezistenţă din Cehoslovacia. În consecinţă, la 24 martie 1948, după efectuarea unei percheziţii la domiciliu, este ridicat şi depus la arestul Direcţiei Generale a Siguranţei Statului. Mandatele de reţinere, eliberate succesiv de Tribunalul Militar al Corpului 2 Armată, îl acuzau de “uneltire contra siguranţei statului”.
În baza acestei acuzaţii a fost închis la Penitenciarul Jilava, unde starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit rapid.
La 18 aprilie 1949, raportând că generalul Kornea suferea de “stare infecţioasă cu temperatură continuă de 38,7 – 39°C” medicul închisorii preciza că acesta “necesită internarea într-un spital”. Deşi a fost transportat în Spitalul Central nr. 1 Văcăreşti, starea sănătăţii sale s-a agravat foarte repede, generalul decedând la 28 aprilie 1949, orele 13, de “neoplasm pulmonar”, aşa cum consemnează documentul de deces.
Astfel şi-a încheiat cariera şi viaţa generalul Radu Kornea, unul dintre cei mai competenţi şi apreciaţi comandanţi ai armatei române. Analizându-i întreaga activitate din armată, se poate afirma cu certitudine că bravura sa era înnăscută, deoarece în toate împrejurările grele s-a comportat ca un brav. La cei născuţi bravi, curajul nu este decât o energie organică care se cere cheltuită. La generalul Radu Kornea, bravura sa era sinteza cea mai înaltă a conştiinţei, a voinţei şi a demnităţii personale.
General de divizie(r) Prof. universitar, veteran de război, Constantin Ispas
