Pe urmele Greciei?!

282

Semnele şi semnalele că România ar putea călca pe urmele Greciei nu sunt noi. Sigur, cu Grecia au început să meargă rău treburile mai ales că guvernele socialiste s-au împrumutat imens, de pe pieţele occidentale, pentru organizarea unei Olimpiade fastuoase şi aniversare. Din păcate, Grecia s-a ales cu investiţiile în stadioane şi săli de sport, iar încasările din turism şi televizări au fost infinit mai mici. Şi-apoi, cetăţeanul grec nu se mulţumeşte cu puţin iar dacă-i micşorezi salariul lui – de bugetar sau nu – iese în stradă şi protestează.

România s-a îndatorat exorbitant şi total aiurea la FMI şi Comisia Europeană – 20 miliarde de euro -, în 2009, bani pe care i-a pulverizat în numai doi ani, ajutorând băncile(evident, străine). Pentru achitarea creanţelor statului faţă de firmele private ori pentru crearea de noi locuri de muncă nu s-a prevăzut/investit nicio leţcaie! Vorba analistului economic Ilie Şerbănescu: „Băncile s-au salvat, statul însă nu! E ca şi falit. A fost obligat să contracteze un împrumut mamut chiar de la FMI-CE, banii au ajuns la bănci, iar rambursările împreună cu dobânzile aferente vor fi plătite de contribuabili. Ba şi de copiii acestora, în veacul vecilor!”
În vremea aceasta, Ungaria lui Viktor Orban a denunţat acordurile cu FMI şi se descurcă cum poate. Şi chiar poate, prin forţe proprii. Însăşi FMI a recunoscut că a apreciat greşit planurile financiar-bancare impuse Greciei. Dealtfel, FMI a mai băgat în faliment şi alte ţări. Argentina este doar un exemplu. Numai că Argentina are mari bogăţii naturale. În vreme ce planurile FMI obligă Guvernul Ponta să vândă pe nimic inclusiv firmele de stat pe care încă le mai deţine România. Şi Victor al nostru a semnat. Exact invers de cum a procedat Viktor al Ungariei.
Bun, veţi zice că scenariul cu posibilitatea ca România să calce pe urmele Greciei este unul apocaliptic. Şi că fostul ministru al reformei – Ilie Şerbănescu ar fi un negativist. Ce ne facem că şi celebrul Nouriel Roubini, laureat american al Premiului Nobel pentru Economie şi personajul care-a prevestit criza economică din 2008 – începută ori creată în SUA! – ne-a avertizat că România va intra în criză abia în 2014. O criză dură. De care-am scăpa cu mari eforturi, prin crearea de locuri de muncă – deci creşterea Produsului Intern Brut – şi neapărat accesarea într-o măsură mai mare a fondurilor europene.
Un recent raport al BNR trage un nou semnal de alarmă – scăderea de la an la an a investiţiilor străine. Astfel, în primele patru luni ale lui 2013 acestea s-au redus cu peste o treime faţă de perioada similară a anului 2012. Asta în vreme ce datoria externă a crescut cu 2,1%, pentru aceeaşi perioadă – cu 322 milioane de euro. Investitorii străini ne pleacă. Şi România are o îndatorare de peste 100 miliarde de euro. Din care are de făcut plăţi pe termen scurt de 20,59 miliarde euro, în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2012. Iar pe termen mediu şi lung avem de plătit 80,33 miliarde de suro, în creştere cu 2,1% faţă de sfârşitul anului trecut.
Ion Predoşanu

P.S. Ca şi cum ne-ar da banii afară din casă, Guvernul a aprobat cumpărarea a 12 avioane F – 16, la mâna doua, în valoare însumată de 628 milioane de euro! Un proverb englez ne zice: „Sunt prea sărac să mă îmbrac prost!” Cabinetul Ponta nu ţine seama de proverbul englezesc, iar gioarsele de avioane americane F – 16 ne vor obliga să băgăm mâna adânc în buzunare ori chiar până la fundul sacului. Spre a le moderniza şi întreţine. Vicepreşedintele american Joe Biden susţinea că dacă am fi avut aviaţie competitivă România ar fi participat la războiul din Libia. Ca şi cu chelului exact tichia de mărgăritar îi lipsea! (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here