Pe unda bătrânului Rhabon

1415

O incursiune pe Defileul Jiului când vara şi-a intrat în drepturi, pe lângă faptul că prilejuiește admirarea unor peisaje de excepție, are şi farmecul propriu al momentului.

Natura ce tocmai a intrat în sezonul de maximă dezvoltare, Jiul ce s-a curățat, cu excepţia unor averse în amonte ce-l fac să-şi tulbure apa, dar o tulbureală de ploi nu cum era înainte, negru tot timpul de la cărbune, iar cursul său, astăzi de culoarea topazului, șerpuiește prin despicătura dintre masivele Parâng şi Vulcan şi pare parcă mai spectaculos, capriciile vremii de vară, ce poate trece de la soare strălucitor şi caniculă la averse de ploaie cu descărcări electrice şi grindină, iată numai câteva motive ce îi pot face pe iubitorii naturii să parcurgă fie chiar şi numai o porțiune din traseul defileului la vremea de acum.
Trebuie menţionat aici că Defileul Jiului este defileul de pe râurile din ţară cu cele mai multe tuneluri şi, după spusele multora, cel mai spectaculos. Acest lucru i-a determinat probabil pe constructorii romani de acum două milenii să evite construcția unui drum de legătură pe defileu, preferând traseele cunoscute astăzi ca Drumul Neamțului şi Defileul Oltului. Cu toată priceperea şi reputaţia lor de constructori, şi-au dat seama că a construi şi întreține un drum prin sălbatica despicătură a Jiului era un lucru aproape imposibil pentru tehnologiile de atunci.
Şi în ziua de azi, curgerea bătrânului Rhabon prin spintecătura muntelui ne poate oferi, indiferent de anotimp, peisaje de excepție ce continuă să-i lase ”cu gura căscată” şi pe cunoscătorii consacrați ai acestui perimetru de excepţie.
Iar dacă în periplul nostru prin aceste locuri vom poposi la mănăstirile Vişina, Lainici ori schitul Locurele, să trimitem un gând pentru ca şi generaţiile viitoare să poată admira această adevărată minune a naturii aflată în cea mai mare parte pe teritoriul gorjean şi numită de montaniarzi cu mândrie Poarta de Piatră a Jiului de Sus.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.