Mi-am abătut paşii de această dată pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum mai stau treburile după ce în trecut au fost semnalate resturi menajere aruncate pe locurile unde râul spală malurile, ca mai apoi o parte din el să dispară în subteran apărând pe Valea Sohodolului mai precis în perimetrul La Cuptor- Gârla Vacii.
Pe timpul precipitaţiilor cum a fost instabilitatea din perioada când am fost eu prin acele locuri exista riscul ca apele să spele respectivele deşeuri ca mai apoi să pătrundă în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo în cursurile de apă din apropiere contaminându-le.
Am avut privilegiul şi de această dată să descopăr prin porţiunea umedă a cheilor salamandra cu acea inconfundabilă coloratură neagră cu galben ori cu portocaliu semnalizând celorlalte vietăţi şi, în special, prădătorilor că „nu e bună de mâncare” şi aducându-mi aminte de legendele ori miturile antice care spuneau că respectiva vietate trăieşte în foc, iar pe unde trece poate stinge focul indiferent de intensitatea acestuia cuibul salamandrelor (ce a inspirat şi un film românesc de succes al anilor 80) fiind o zonă unde toate focurile se sting de la sine.
Dar haideţi să revenim cum spunea cineva la oile noastre. Din porţiunea care vă spuneam mai înainte (Ocolului Silvic local şi până mai jos pe cursul apei undeva în dreptul noului punct de intervenţie al Salvamontului din zonă) hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat folosind trasori clasici și speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice.
Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde – Sohodol, apele ce se pierd în carst împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe circulând prin subteran pe o direcţie NE-SV pâna în apropierea cursului Sohodolului. Mai precis, în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte) iar hidrologii susţin că ar exista un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zona şi unde trasorii lansaţi în amonte se diluează foarte puternic semnalizând în opinia acestora o acumulare importantă.
Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd in subteran (lucru cunoscut de localnici și care se poate observa cel mai bine in perioadele secetoase când se văd chiar fisurile şi turbioanele de frunze de pe fundul albiei) în mai multe zone ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare. Care izvoare pot fi contaminate accidental (în cazul când se mai aruncă deşeuri) acţiunea necugetată a câtorva localnici putând afecta negativ pe viitor comunităţile din aval şi nu numai.
De această dată în perioada când am fost prezent pe vale şi am făcut fotografii (unde în unele dintre acestea se poate vedea porţiunea dinainte şi după cascada acolo unde este şi una din staţiile de captare a apei pentru alimentarea municipiul Târgu-Jiu) curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate era bună ce ne face să credem că deversarea gunoaielor şi a altor materiale uzate în trecut a fost accidentală şi sperăm să nu mai relatăm despre alte reziduuri ori resturi ale activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi. Pentru cei care nu au înţeles (încă) trebuie să repetăm (din nou) spre finalul demersului nostru că nu suntem în căutare de subiecte senzaţionale, nu căutăm „nodul în papură” şi nici nu am descoperit noi mersul pe jos, dar vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local. Dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei în vigoare.
Mugurel PETRESCU
