Pe scena DNA: Penalul Negrescu, în rol de inculpat

585

Directorul Teatrului Dramatic din Târgu-Jiu, Marian Negrescu, a început 2015 cu stângul, pe 6 ianuarie, procurorii DNA Craiova trimiţându-l pe acesta în judecată pentru conflict de interese. Asta, după ce anchetatorii au constatat, în nicio lună, şi ei, că raportul ANI se confirmă, existând nu numai indicii ci şi documente şi mărturii potrivit cărora managerul instituţiei de cultură şi-a încasat în mod ilegal de la instituţia pe care o conduce 4,6 miliardede lei vechi, în baza a 42 de contracte de colaborare făcute tot cu teatrul din municipiu. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, magistraţii urmând să constate şi ei şi chiar să se crucească de sumele exorbitant de mari încasate de Negrescu pentru roluri în piese jucate la ,,Elvira Godeanu”, dar şi pe regii şi scenografii, în condiţiile în care directorul nu avea pregătirea necesară, acesta fiind plătit separat chiar şi pentru punerea în scenă a zilelor instituţiei de cultură.

Marian Negrescu este inculpat în dosarul penal nr.17935/318/2014*, el fiind trimis în judecată pentru conflict de descinterese, în dosarul intrumentat iniţial de Agenţia Naţională de Integritate şi apoi de DNA Craiova, la sesizarea ANI. De altfel, la ultima sa prezenţă în faţa anchetatorilor, asta în decembrie (Negrescu vizitând sediul DNA din Bănie de două ori luna trecută) urmăritului penal i se punea la dispoziţie rechizitoriul şi trimiterea sa în judecată pentru conflict de interese. Sărbătorile au mai întârziat punerea pe rol a dosarului care însă marţi a fost înregistrat la Secţia Penală a Judecătoriei Târgu-Jiu.

Roluri de 200 de milioane de lei vechi
1La baza dosarului stau însă contractele de colaborare făcute de Negrescu, din 2008 şi până în prezent, cu autorităţile municipale, convinse, în mod surprinzător, de către solicitant că acestea ar fi fost legale, după ce actorul devenit director le-a fluturat în faţă dreptul de autor.
De altfel, în spatele aceluiaşi drept de autor s-a ascuns Negrescu în ultimii ani, de fapt de fiecare dată când a fost întrebat de lipsa declaraţiior sale de avere, nepublicate nici în prezent. Trebuie menţionat că Negrescu nu a recunoscând niciodată public că foloseşte în mod ilegal instituţia pe care o conduce, asta pentru a-şi astâmpăra nevoia acută de bani. De altfel, din prea multă lăcomie, contractele lui Negrescu au crescut anual, suma de 5500 de lei, încasată de exemplu pentru concepţia grafică a caietelor program pentru piesa Balera în 2008 fiind înlocuită cu încasarea a 20.100 de lei net pentru rolul Boby Flanklyn din piesa Bigamul, asta în 2011.

Raportul ANI pe 16 pagini: Comisia de Cultură trebuie să ia poziţie
Întins pe 16 pagini, Raportul ANI, care a stat tot la baza trimiterii în judecată a lui Negrescu, a fost trimis mai multor 2organisme publice, unul fiind şi Consiliul Municipal Târgu-Jiu. Comisia de Cultură a Consiliului Municipal va trebuia să-l studieze, şi în baza trimiterii lui Negrescu în judecată va fi obligat să propună, urgent, înlocuirea directorului Teatrului Dramatic din funcţie. Documentul demonstrează astfel, fără echivoc, că Negrescu a pătat imaginea instituţiei de cultură pe care şi-a subjugat-o folosind-o în interes personal.

,,Elvira Godeanu”, generoasă cu Negrescu
Potrivit raportului, în 2008, Negrescu a semnat scenografia şi ilustraţia muzicală pentru spectacolul ,,Cafeneaua” pentru care a încasat 7500 de lei net, asta după ce pentru acelaşi spectacol a semnat regia artistică şi adaptarea, asta însă pentru încă 11.500 de lei. În acelaşi an, Negrescu ia 5500 de lei pentru concepţia grafică a caietelor program pentru piesa Balera, în timp ce pentru caietele program pentru ,,Zilele Elvira Godeanu-Ediţia VII” ia alţi 5015 lei.
Negrescu realizează, în acelaşi an, scenografia şi prezintă ,,Zilele Elvira Godeanu” pentru alţi 2800 de lei, pentru 3acelaşi eveniment luând încă 5560 de lei, dar de data asta pentru realizarea regiei premiilor ,,Elvira Godeanu”. Aceiaşi manifestare îi mai bagă în buzunar încă 11.111 lei, dar pentru scenografia spectacolului de decernare a premiilor ,,Elvira Godeanu-ediţia VII”.

,,Ne daţi ori nu ne daţi”, pentru 8700 de lei
În decembrie 2008, Negrescu ia pentru regia artistică a spectacolului ,,Ne daţi ori nu ne daţi” 6700 de lei, ca pentru scenografia aceluiaşi spectacol să mai încaseze alţi 2000 de lei. În martie 2009 Negrescu semnează asistenţa la regia artistică a piesei ,,Me and My girl”, pentru care a primit 15.030 lei, alţi 8500 de lei luându-i pentru caiete program ale aceleiaşi piese. De asemenea, Negrescu a încasat 17.500 de lei de la autorităţile municipale pentru regia artistică de la ,,D’ale Cranavalului”, asta doar o lună mai târziu. Apoi pentru conceperea şi machetarea caietelor program pentru ,,Zilele Elvira Godeanu” ediţia din 2009, Negrescu a mai luat 13.500 de lei. Alţi 9.540 de lei ia Negrescu pentru regia premiilor de la Zilele Elvira Godeanu din 2009, regia pentru spectacolul ,,Ieşirea în lume” mai aducându-i alţi 5.556 de lei. Regia artistică şi scenografia la ,,175 de ani de Teatru”, spectacol organizat în aer liber la Casa Măldăraşcu, îl mai face pe Negrescu mai bogat cu 11.111 lei, ca în aceeaşi lună, decembrie 2009, directorul teatrului să mai ceară 5000 de lei pentru scenariul şi regia de la spectacolul ,,Moş Crăciun”.

,,Bigamul”, două rolul şi caietele program
Negrescu nu se opreşte aici, el mai ia 12.015 lei pentru caietele program de la piesa ,,Bigamul”, asta în martie 2010, 4ca alţi 12.000 de lei să ajungă tot la acesta pentru caietele program de la ,,Zilele Elvira Godeanu”. Scenografia piesei ,,A 7-a poruncă”, îi mai aduce directorului de teatru încă 6445 de lei, ca Balul Teatrului să-i rotunjească veniturile cu încă 12.580 de lei, lucruri aprobate de Consiliul Municipal. În ianuarie 2011, scenografia şi asistenţa regiei la ,,Storia di Tanti” îi mai bagă în buzunarul lui Negrescu încă 13.500 de lei, ca scenografia şi luminile pentru ,,Nasta” să-i mai aducă încă 12.800 de lei.
De Ziua Copilului lui Negrescu, în acelaşi an, nu-i e ruşine să pună în scenă, semnând regie, scenografie şi ilustraţie, un spectacol pentru care cere 8000 de lei. Apoi pentru asistenţă regie şi scenografie la ,,Patul Oval” mai ia 12.750 de lei, ca Balul Teatrului să-i mai aducă în buzunare încă 14.115 lei. Asta pentru regia la bal. Să nu mai punem că cere bani şi pentru prezentarea spectacolului, în calitate de amphitrion, adică 1300 de lei. 20.100 de lei mai ajunge Negrescu să încaseze pentru rolul Boby Franklyn din piesa ,,Bigamul”, ca pentru rolul Don Juan din piesa  ,,Noaptea de la Volognes” să mai încaseze alţi 18.600 de lei. Tot în ,,Bigamul” mai joacă un rol scump, adică pe cel al lui John Tremayne, asta pentru onorariul de 19.500 de lei. 6De altfel, 16.200 de lei mai ia Negrescu şi pentru caietele program de la ,,Patul Oval” şi ,,Noaptea de la Volognes”, cele trei piese băgându- în buzunar aproape un miliard de lei vechi. Piesa ,,Viaţa teatrală”, pusă în scenă în luna iunie 2012, pentru care semnează asistenţă regie şi scenografie, îi mai aduce lui Negrescu încă 19.750 de lei în portofel, ca rolul A.A din ,,Emigranţii” să-i mai aducă un onorariu de 9.200 de lei. Pentru aceiaşi piesă Negrescu mai încasează 19.800 de lei pentru asistenţă regie, de parcă doar managerul, fără studii, era capabil în toată ţara să facă aceste servicii plătite din bani publici. Tot în noiembrie 2012, Negrescu mai ia şi 19.800 de lei pentru regia la Balul Teatrului din acel an. Regia la piesa ,,Tache, Ianche şi Cadâr” îl face mai bogat cu 18.500 de lei, ca rolul domnului Filiberto să-i mai aducă alţi 13.300 de lei. Asistenţa regiei pentru piesa ,,O întâmplare cu haz”, în iulie 2013, îi aduce lui Negrescu un onorariu aprobat de 9250 de lei, după ce a luat 12.000 de lei pentru caiete program ale aceleiaşi piese. Regia artistică la piesa ,,La căldăruşe”, îi mai aduce încă 5200 de lei, ca regia de la Balul Teatrului 5de anul trecut să-i mai fericească cu încă 15.000 de lei. Sumele de mai sus, încasate fără jenă de Negrescu, contravin cu salariile actorilor din teatru care muncesc cu mai puţin de 1000 de lei pe lună. Actorii şi personalul auxiliar al teatrului sunt din când în când premiaţi, după poftele lui Negrescu, de Zilele Elvira Godeanu, dar numai dacă respectivii i se supun managerului şi îi înghit ifosele.

Negrescu, joacă rolul principal sâmbătă
Şi astfel, în timp ce Negrescu este inculpat iar ANI dar şi anchetatorii au stabilit concret că el nu are studii decât pentru meseria de actor şi nu poate fi plătit pentru altceva, acesta a vrut să semneze iar şi asistenţa de regie la piesa ce va avea premierea chiar vineri. Piesa italianului Achile Roseletti intitulată ,,O chestiune de afaceri”, îl are pe penalul Negrescu în rol principal, plătit evident din bani publici, dar, trebuia, şi în cel de regizor ,,adjunct”, plătit în acelaşi mod. Negrescu semnează de altfel şi caietele program ale acestei piese, a treia din ultima stagiune, tot pe banii municipalităţii. Asta în condiţiile în care Negrescu are peste 3000 de lei net lunar, salariu achitat tot din bani publici, ca manager al 7Teatrului din Târgu-Jiu. În final, aghiotantul său, Ion Alexandrescu, a fost trecut pe afiş, la asistenţă regie. Trimiterea în judecată a lui Negrescu impune luarea unor măsuri de către Comisia de Cultură a Consiliului Municipal care ar trebui să suspende contractual de mandat al acestuia, şi să-i stabilească un înlocuitor. Reamintim că nu este pentru prima dată când Negrescu este trimis în judecată, acesta fiind condamnat pe fond la Târgu-Jiu, cu 11 ani în urmă, pentru înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, asta la doi ani de închisoare cu suspendare. În final el s-a ales cu o amendă administrativă.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Nr. unic (nr. format vechi) : 17826/318/2014
    Data inregistrarii 19.12.2014
    Data ultimei modificari: 06.01.2015
    Sectie: TÂRGU JIU
    Materie: Civil
    Obiect: plângere contravetionala
    Stadiu procesual: Fond
    Si inca o trimitere in judecata pentru ca nici acum nu vrea sa respecte legea ( dupa ce a mai fost trimis o data in judecata pentru aceeasi fapta si a pierdut ) si anume sa depuna declaratia de avere.
    Tine-o tot asa!

Dă-i un răspuns lui pt cititori Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here