PE PLOAIE! Lucrătorii firmei GIDAZI PROD SRL au tras asfalt pe un drum la care nu au mai lucrat de o jumătate de an

7886
  • Dirigintele de șantier a demisionat astăzi din funcție!

În timp ce meteorologii au emis cod portocaliu și apoi galben de ploi și vijelii, lucrătorii firmei de construcții GIDAZI PROD SRL de la Craiova, societatea având și o balastieră pe raza comunei Vladimir, s-au reapucat, astăzi, de o lucrare la drumul comunal, investiție abandonată de societate, în toamnă. Este vorba de modernizarea drumului ce leagă satul Vladimir de satul Frasin, lucrare pe care între timp a crescut iarba, fiind finanțată din fonduri europene. Utilajele constructorului se află și în prezent la lucru, acestea fiind văzute joi, trăgând un strat de bitum pe artera rutieră, în timp ce afară ploua cu găleata.

GIDAZI PROD SRL a contractat această lucrare în 2017, fiind vorba despre un milion de euro, fonduri europene. Proiectul se intitulează: ,,Modernizare drumuri de interes local DC45 Ruginoasa, DC44A Vladimir-Valea Deșului, DS1 Moțești, DS7 Lunca, comuna Vladimir, jud.Gorj”.

În timp ce parafa contractul cu autoritățile din Gorj, patronul de la GIDAZI PROD, Zimța Gigi, era trimis în judecată de procurorii Curții de Apel Craiova într-un dosar penal privind lucrări efectuate de firma acestuia la Primăria Malu Mare, mai precis pentru un parc pentru care Curtea de Conturi, la acea vreme, a constatat un prejudiciu de 920.000 de lei, investiția fiind finanțată din Administrația Fondului pentru Mediu. Patronul ajunge inculpat în dosar pentru lucrări fictive, încasate dar neexecutate.

Inculpatul de Dolj, preferat în Gorj!

În timp ce la Dolj, patronul Gidazi ajungea la judecată, la Gorj, patronul era pus la masă, să semneze un contract de un milion de euro, pentru o lucrare care trebuia executată în mai puțin de un an de zile. Lucrările nu au început însă la timp și au fost stopate de mai multe ori, ultima dată în toamna anului trecut, când artera a fost pur și simplu abandonată fiind lăsată la mâna naturii. De altfel, în zona lucrată a crescut iarba, lucru sesizat de localnici dar nebăgat în seamă de autoritățile locale.

De altfel, de teama unor voturi împotrivă, primarul liberal de Vladimir, Ion Ianăși, a făcut eforturi să cheme firma înapoi la lucru, joi fiind prima zi în care utilajele de la GIDAZI, nevăzute timp de 6 luni, au început să lucreze pe drumul de un milion de euro. Șocant este că, firma a ales să lucreze sub cod galben de ploi, joi fiind turnat bitum pe o suprafață de câteva sute de metri deși se înregistrau precipitații.

Demisie a dirigintelui de șantier!

Lucrarea făcută prost de GIDAZI nu a fost recepționată, parțial, nici în prezent, comisia de la Primăria Vladimir stând departe de investiția care miroase a penal. De altfel, nu este un secret, că dirigintele de șantier și-a dat demisia chiar astăzi pentru că nu a fost anunțat că reîncep lucrările, fiind nemulțumit de execuția pe ploaie a drumului. Este vorba despre Vlădoiu Gheorghe care nu a vrut astfel să-și păteze reputația în legătură cu această lucrare cu probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here