Pe fonduri europene, SJU se dotează cu neutralizator de deşeuri performant

431

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au pregătit un proiect cu finanţare externă pentru achiziţionarea şi montarea unui neutralizator de deşeuri. Managerul Tiberiu Tătaru spune că acesta va fi de înaltă performanţă şi că SJU avea nevoie de o astfel de investiţie, la ora actuală deşeurile fiind transportate la Craiova pentru a fi neutralizate.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are un contract cu o firmă care transportă deşeurile la Craiova pentru a putea fi neutralizate. Din dorinţa de a reduce costurile, s-a decis dotarea unităţii cu propriul neutralizator. În acest sens, s-a pregătit un proiect pe fonduri europene. “În materie de fonduri europene mai avem un proiect depus în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, având ca obiect achiziţia şi montarea unui neutralizator de deşeuri de înaltă performanţă. În acest moment stadiul proiectului este semnarea contractului cu autoritatea de finanţare. Este vorba despre deşeurile pe care le putem neutraliza în incinta spitalului nostru. Acum avem contract cu o firmă din Novaci, care le transportă la Craiova, unde sunt neutralizate. Ne dorim să reducem cheltuielile, care erau de 25 milioane lunar”, a menţionat Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu.
Acesta nu este singurul proiect pe fonduri europene, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu având deja în derulare astfel de investiţii.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here