După o perioadă mai îndelungată, primesc un telefon ce mă anunţa că dacă vreau să fac nişte fotografii pe Cheile Sohodolului de Izvarna ar fi cel mai nimerit moment pentru că, după ploile căzute, pârâul curge prin chei cu nişte căscăduţe şi repeguşuri de toată frumuseţea. Trebuie să fac precizarea că nu am descoperit eu că apa curge, dar după cum spune şi denumirea (Sohodol în slavonă ar însemna vale seacă), în perimetrul respectiv curgerea apei prin chei este destul de rară, dar de o spectaculozitate cu totul aparte.
Cum cerul se limpezise, la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte, intrând pe la Cantonul Bâlţii şi continuând ruta pe Valea Mare –Runcu –Bota -Dobriţa şi, la final, Leleşti. Oprindu-mă să mai fac câteva fotografii, undeva între Dobriţa şi Leleşti, am putut, sau mai bine spus am avut privilegiul, de a face câteva peisaje de excepţie a zonei montane gorjene.
Sătucurile de munte, chiar conace din munte, ce se puteau vedea cu teleobiectivul ajutat de claritatea excepţională a atmosferei, cheile Şuşiţei Verzi ale Sohodolului, ale Susenilor ori Şuşiţei Seci, cum mai sunt cunoscute de localnici, şi, nu în ultimul rând, valea Deleşului de unde o cărare ce pleacă din spatele bisericutei străbate un peisaj aproape ireal 
prin câmpurile de lapiezuri (zona de lapiezuri din acest perimetru este considerată cea mai spectaculoasă din Carpaţi, iar după unii geologi chiar din Europa) pentru a ajunge în apropierea altui fenomen rar, Inelul de Piatră al Sohodolului de Runcu (un alt inel de o mărime asemănătoare mai poate fi văzut la nivel european doar în Franţa, pe cheile râului Gerd, iar în lume pe Canionul Colorado, cu un fenomen asemănător supranumit de amerindieni „Urechea Vântului”).
Iar peste tot acest tablou străjuie ca un veritabil bastion de piatră Muntele Pleşa cu a lui vârf ce de la 1444 m domină peisajul întocmai ca un foişor de pază şi unde te aştepţi, dacă dai crezare legendelor cum că prin aceste locuri ar fi trăit uriaşi care erau numiţi „pelasgi” ce făcuseră chiar Podul Uriaşilor (nu departe, la Ponoare), să apară unul chiar pe buza muntelui cu ghioaga la spinare şi mâna la frunte scurtând zarea.
De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu, simţindu-mă de-a dreptul fascinat. Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj, deşi trecusem de nenumărate ori prin acele locuri, dar limpezimea deosebită a atmosferei de acum dădea locurilor parcă altă viziune.
Concluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepţional peisaj și potențial turistic. Doar că, de cele mai multe ori, din nepăsare ori necunoaștere, pur şi simplu ne batem joc de ele. Iar faptul că pe unii nu îi 
interesează, iar alţii nu intervin, mărginindu-se să declare nişte perimetre de pe urma cărora să încaseze doar nişte taxe (de intrare, vizitare) nu este o soluţie la problematica actuală dezbătută (din fericire ori nefericire, nici nu mai ştiu cum să-i spun) tot mai mult în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi a factorilor ambientali locali.
Mugurel PETRESCU
