Co-președintele ALDE Gorj, Dian Popescu, aflat în perioada de încercare în urma condamnării sale în mai 2016 la 5 luni de închisoare cu suspendare, riscă un nou dosar penal. Dian este acuzat acum public de comiterea unei infracțiuni împotriva autorității, mai exact de uzurpare de calități oficiale, fostul senator lăudându-se în mass-media că este consilier personal al ministrului Energiei, deși, în fapt, nu a prezentat nicio decizie ministerială de numire a sa în funcția respectivă. Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, îl provoacă pe Dian să arate acest document, datat la începutul lui martie, dacă nu, în lipsa dovezii, să dezmintă public informația respectivă pentru a ocoli o plângere penală la adresa sa.
Informațiile contrare din presa locală, apărute în prima săptămână din martie, potrivit cărora Dian Popescu ba este, ba nu este consilier al ministrului Energiei, Toma Petcu, a împins Institutul de Analize și Investigații Publice la o anchetă proprie. IAIPP, prin reprezentanții săi, au chestionat, în ultimele zile, mai mulți funcționari ai ministerului amintit, secretarii de stat și chiar consilierii oficiali ai lui Petcu, dar nimeni nu a susținut că Dian Popescu ar fi consilier încadrat cu contract la Ministerul Energiei. Cu toate acestea, Dian Popescu continuă să-și aroge această calitate oficială care i-ar permite să impună, cel puțin public, anumite decizii chiar și la nivelul conducerii Complexului Energetic Oltenia și nu numai.
Uzurpatorul din Art.258 din Noul Cod Penal..
Dacă Dian face asta încălcând cu bună-știință legea își poate atrage acuze grave și penale la adresa sa, avertizează șeful IAIPP, Dan Morega.
“Cunoaștem toți declarațiile făcute de Dian Popescu, la începutul acestei luni, în mass-media din Gorj, el susținând sus și tare că ar fi consilier personal al ministrului Energiei.
A spus chiar ulterior că însuși Tăriceanu l-a numit în această funcție, uitând că el, «specialistul în energie» este școlit doar 8 ani la o facultate făcută la Ploiești și Craiova. Uită că nu mai este un secret că ministrul Petcu este grav bolnav și pare greu de crezut că respectivul l-a pus pe Dian, cu tot cu problemele sale penale, să facă strategia națională energetică și să gândească la legislația în domeniu energiei. Te apucă râsul plânsul în ce hal am ajuns în țara asta întrebându-ne până la urmă, dacă Dian Popescu este consilier al ministrului sau nu, și dacă nu este de ce a vrut să își aroge această funcție care îi poate face probleme reale, deoarece este încă în perioada de încercare”, a spus Morega.
Șeful IAIPP susține că, din surse credibile și alte informații pe care le-a adunat, Dian Popescu nu deține o decizie de numire în funcția de consilier personal al ministrului Energiei, nu este remunerat și nu are o fișă a postului.
“Prin faptul că a susținut public că este consilier ministerial, fără să prezinte dovezi în acest sens, deși existau dubii în acest sens, Dian nu a făcut altceva decât să pună presiune asupra CEO, a început să se dea mare și tare și a încercat să tragă deja sfori pe la sucursale, pe acolo unde își are gașca sa de indivizi care speră să revină vremurile bune din companie”, a completat Morega susținând că Dian nu este credibil în acest moment.
Somat public să facă lumină
“IAIPP îi cere acestui mincinos să prezinte în clar ordinul de numire al ministrului și atribuțiile pe care le are, dacă este consilier ministerial așa cum susține. În caz contrar, deoarece sunt aspecte care demonstrează uzurparea de calități oficiale de către respectivul politician cer organelor statului să își facă datoria. Doresc să-l avertizez, în același timp pe Dian, fiind de bună credință față de el, că dacă a săvârșit această infracțiune prin minciunile publice este bine să dezmintă pentru că știe bine că este în perioada de încercare și poate avea necazuri iar cu justiția”, mai transmite Morega, care îl trimite pe Dian să-și caute totuși de lucru la vreun alt minister.
Președintele IAIPP susține că Dian trebuie să dea dovadă acum de transparență și să ridice dubiile legate de activitatea sa profesională, dacă aceasta există, prin prezentarea documentelor cerute.
Articolul 258 din Noul Cod Penal susține că uzurparea de calităţi oficiale reprezintă “folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Anamaria Stoica