Pe ce a cheltuit CE Oltenia 3 miliarde de lei

1156

Complexul Energetic Oltenia a reușit să cumpere toate cele 13,2 milioane de certificate de emisii de dioxid de carbon aferente producției de energie electrică de anul trecut. Dacă nu se încadra în termen (30 aprilie), compania urma să plătească penalități uriașe, 100 de euro pentru fiecare certificat neachiziționat.
„În data de 29.04.2019, Complexul Energetic Oltenia s-a conformat, finalizând achiziționarea celor 13,2 milioane de certificate de CO2 aferente energiei produse în anul 2018, pentru care a fost necesară și accesarea unui credit în valoare de 500 de milioane de lei. Efortul financiar depus nu a influențat acordarea veniturilor salariale sau a adaosurilor financiare prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă pentru această perioadă”, a anunțat producătorul de energie.
„Am reușit să trecem poate peste cea mai grea perioadă din viața CEO”, a precizat și managerul Sorinel Boza, menționând că vor fi căutate din timp soluții pentru achiziționarea certificatelor de carbon pentru 2019. Complexul Energetic Oltenia a achitat, de la înființarea companiei, în 2011, până în prezent, peste 3 miliarde de lei pentru plata certificatelor de CO2. Compania va trebui, în continuare, să achiziționeze certificatele aferente producției de energie din acest an.
Pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră, care determină schimbările climatice, legislația europeană și națională prevede ca o termocentrală pe cărbune să achiziționeze un certificat CO2 pentru fiecare megawatt de energie produs.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.