Am primit zilele trecute de la „un prieten” de peste hotare, care încă urmărește cu interes ceea ce se întâmplă în țara-i de origine, un… link pe care mă roagă să-l accesez ca să mă pun în temă cu câteva „acțiuni pozitive” de pe meleagurile noastre, despre care ne pronunțăm mai mereu după ureche, inventând povești credibile la prima vedere, altfel poveștile unei lumi care din păcate pare că s-a pierdut, dar pe care am mai putea s-o recuperăm apelând cu încredere la ultimele „surse”, atâtea cât ele mai există astăzi… în viață. Și nu mică ne-a fost mirarea când am aflat că nu departe de km. 0 al municipiului reședință de județ, kilometru în jurul căruia instituțiile statului trebăluiesc cu abnegație și interes câtu-i ziua de mare, în satul Cornești, aparținând administrativ comunei Bălești, se întâmplă lucruri „ieșite din tipar”, despre care ar fi trebuit să aflăm la timp măcar din presa locală, altfel atât de atentă la tot ceea ce se întâmplă mai mereu cu lumea de lângă noi.
Ei bine, ca să intrăm în subiectul care ține de ceva vreme afișul „cultural” al acestei primăveri, este vorba despre un tânăr, născut și crescut la Cornești, pe care-l cheamă Eusebiu Militaru, „tânăr de toată isprava care a readus la viață satul românesc” și la cei 20 de ani, vrea să ne convingă pe toți că satul copilăriei lui, moștenit arât cât s-a mai putut de la moșii și strămoșii pe care-i mai are doar în amintire și cărora le aprinde cât de des câte o lumânare, satul acela de demult trebuie readus în poveste și arhivat cu toate ale lui în locuri „special amenajate”. Altfel zis, tezaurizat atent cu metode specifice și dintre cele mai moderne. Atât cât se mai poate. Și cât de repede pentru că o știm bine cu toții, timpul nu prea mai are… răbdare.
Un activist cultural de peste munte e invitat de mai tânărul nostru prieten să ia seama și să aștearnă în filmul „emisiunii” sale Cu Iosif pe coclauri povestea care cât de cât mai există și poate fi încă auzită de la cei care-au ajuns „bătrânii satului”. Domnul Iosif e la rându-i un tânăr din Ardeal, curios să afle ce se întâmplă pe toate coclaurile… țării, fără deosebire de loc și de neam, ajungând și la noi, în Gorj, și făcând cu mijloace la îndemână astăzi tuturor ceea ce ar fi trebuit să facem chiar noi, pentru că instituții abilitate și personal de specialitate avem, cu siguranță. Altceva n-avem… N-avem îndemn și drag să păstrăm tot ce-am moștenit de voie sau de nevoie.
În timp ce trec pe curat paginile de față, aud la radioul din perete „că numărul fabricilor de lapte din România s-a redus drastic” și nu mă mai miră știrea, când și la mine în sat se bate toată lumea să prindă loc pe „lista scurtă” în agenda lui Ionuț din Valea Gruiului, singurul care mai ține vaci și poate să satisfacă, la o nevoie, cât de cât cerința stringentă a celor obligați de împrejurări să consume lapte și produsele lui derivate. Și din unul din filmele lui Iosif din Ardeal aflu că și la Cornești, doar mama Costăina e singura care, la cei 81 de ani, se încumetă să mai țină o vacă cu lapte în grajd, cu care se-ajută în casă și de care vede că-i e drag de viață și-i aduce aminte de timpurile când „ierea plin islazul comunal de vite și ne venea de rând o dată la trei săptămâni să vedem de ele, așa bogăție era atunci la casele oamenilor”…
„Au pierit, mumă, toate, da nici lume nu mai e care să se scoale la răsăritu soarelui și să nu mai aibă loc de treburi până-n beznă la câmp și pe bătătură. C-așa ere o dată, lumea era ocupată cu munca și nici nu aveai habar că viața trece. Acu toate astea-s povești de vorbit de ele la televizor”…
Ceva trebuie făcut… Dacă într-un sat, cândva plin de oameni gospodari, am ajuns în poziția curioasă în care pentru a ne cunoaște trecutul suntem „mobilizați” de un tânăr cuprins de patima voluntariatului, înseamnă că problema trebuie grabnic pusă pe tapet și cumva rezolvată instituțional. De luat aminte… „Că noi așa am fost învățați, să muncim, să avem și să păstrăm”.
Ca să știe lumea de noi și să nu ni se șteargă viața din locurile unde ne-am născut… Cum am văzut că au cam pierit chiar literele săpate pe crucile de lemn din cimitirul satului.
Apropo, la răscruciul din care de pe drumul județean o luăm la stânga pe ulița largă a Corneștiului, e o mândrețe de loc ocupat „până peste cap” de ai de-au împărățit locurile astea cu tot cu viața lor, înghesuiți de muncă și de copii ca să nu le piară de tot neamu’. Și-n mijlocul lui, cu vedere la linie, la umbra deasă a celui mai bătrân tei de prin partea locului, se află o bisericuță din bârne de stejar, cu o singură încăpere, care-i primește încă la parastase și de sărbători pe toți care-și mai aduc aminte „de obiceiuri”. Ea ar trebui neapărat restaurată și adusă în poziția ei de „mică bijuterie”, care-ar putea face fală oricărui manual de arhitectură a locului și ne-ar reprezenta cât se mai poate peste tinp și vremuri. Nici n-ar fi prea mare investiția, doar „cu aprobările” s-ar pierde ceva timp, că restul ar fi la îndemâna gospodarilor, atâția cât mai sunt și și-ar găsi răgaz și pentru astfel de lucruri.
Important e că tânărul Eusebiu „a dat milităria jos din pod” și ne-a demonstrat că se poate… Se poate să îmbraci încă lumea în țoalele vechi păstrate în lăzile de zestre, pe care le mai au și nu le-au dat la schimb „pe produse de strictă necesitate în gospodăria omului”, se poate să pui lelițele să se prefacă frumos la televizor că încă mai știu să lucreze „tradițional”, că mai sunt lăutari de-ai vechi care cunosc jocul și cântecele din bătrâni, că mai are cine lua hora-nainte și că fetele de măritat n-au plecat toate… la muncă în străinătate.
Vin alegerile… E nevoie de sânge tânăr „în instalațiile puterii” locale. Și nu numai locale… Nu-l cunosc pe tânărul Eusebiu Militaru, dar sunt sigur că merită un loc eligibil chiar pe lista de consilieri județeni. Avem nevoie de tineri deștepți, oameni de-ai locului, dăruiți cu totul Gorjului. Mâine-poimâine el va fi acela care va dirigui „ministerul culturii” locale din poziția de vice-președinte cu astfel de atribuții. Că altfel pierim. Și-i mare păcat! Să nu uităm spusa lui Arghezi: „Gorjul e o regiune de surprize… Întâi, căci se cuvine să fie pus întâi, e gorjeanul.(…) E altfel de român şi altfel de oltean”. Nu ne rămâne decât „să facem totul” ca să-l confirmăm pe poet. Eusebiu Militaru e unul dintre cei aleși și o v-a face cu siguranță. Lui îi aparține viitorul. Rămânem atașați tinereții lui… contagioase.
Și cum o veste bună nu vine niciodată singură, săptămâna asta am primit și o invitație la… Opera Națională București. În fapt de seară frumoasă de primăvară, uu tras la peronul instituției de mare prestigiu cultural, mașini din care au coborât domni și cuconeturi de toate vârstele, în haine de sărbătoare amirosind a odicolonuri scumpe, neapărat, „de la pachet”. Pe marea scenă inundată de lumină și de tinerețe… fără bătrânețe, a avut loc o Gală de Operă în care orchestra Universității Naționale de Muzică din București, dirijată excelent de Tiberiu Soare, a acompaniat o bună parte dintre studenții și masteranzii merituoși, în concertul lor de sfârșit de an. Revelația primei părți a fost tânăra Maria Gugu de la clasa de canto a doamnei Bianca Manoleanu. Ea ne-a emoționat interpretând, „din cale-afară de frumos”, aria Glitter and be gay din opera Candide de Leonard Bernstein. Nu vă ascund faptul că restul n-a mai contat. Maria Gugu a terminat Liceul de Arte Constantin Brăiloiu din Târgu Jiu și e masterandă a Universității Naționale de Muzică din București. Și se trage dintr-un neam ca lumea din… Cornești. Ea e nepoata profesorului Grigore Gugu, ani buni și cu folos director al Școlii Gimnaziale din sat, care s-a devotat meseriei de dascăl și căruia-i poartă recunoștință încă mulți dinre copiii de altădată care au confirmat care pe unde i-a dus profesia și viața. Profesorul Gugu s-a învrednicit să scrie pagini bune dintr-o monografie a satului Cornești, pe care sperăm să o continue la fel de aplicat și de inspirat tânărul nostru prieten Eusebiu Militaru. Povestea există și ea trebuie pusă în pagini și păstrată cu grijă ca să dea seama de oamenii locului, dimpreună cu toată viața lor perindată atât de îngrijit și de frumos pe pământ.
Acum ani mulți în urmă, Maria Gugu era elevă în clasele mici gimnaziale și deja cânta bine ca să ne surprindă și să ne atragă atenția. Era tot într-o primăvară ca asta, când îl sărbătoream de ziua-i pe criticul Gheorghe Grigurcu între toate cărțile domniei-sale atânate la simeza Galeriei de Artă din oraș și în program a figurat și Maria, și toată asistența a rămas mută de admirație. Vă mai amințiți? Și atunci, de față cu primarul în exercițiu, domnul Florin Cârciumaru, „am prognozat” că tânăra care tocmai debutase cu mare succes de public, va fi unul dintre cei mai tineri „cetățeni de onoare” ai urbei. Maria Gugu promite să cânte cât de curând pe marile scene ale lumii și să se întoarcă de fiecare dată acasă, la Târgu Jiu, încărcată de laurii succesului pentru care se pregătește cu dăruire și cu multă ambiție.
Le dorim amândurora, Mariei Gugu și lui Eusebiu Militaru să ne confirme așteptările.
Iată, primăvară își intră în drepturi și la… Cornești.
Are cu cine…
Vasile VASIESCU
