Pe 18 mai, gorjenii sunt așteptați la Noaptea Muzeelor

451

În acest an, Noaptea Muzeelor va fi marcată sâmbătă, pe 18 mai. Gorjenii vor putea intra gratuit la Muzeul de Istorie şi Arheologie şi la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, precum şi la Muzeul de Literatură „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbuneşti. Programul de vizitare va fi între orele 16.00 şi 24.00.

Noaptea  Muzeelor este un eveniment cultural, anual, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituţii de cultură, îşi deschid liber porţile, simultan, până târziu în noapte. Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat cel ce s-a desfăşurat în anul 1997 în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituţiilor organizatoare, precum şi numărul de vizitatori. În Gorj, Noaptea Muzeelor se va desfășura, în acest an, în data de 18 mai. Astfel, în intervalul orar 16.00-24.00, gorjenii vor putea intra gratuit la Muzeul de Istorie şi Arheologie şi la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, precum şi la Muzeul de Literatură ,,Tudor Arghezi” din Târgu Cărbuneşti. Conducerea Muzeului Judeţean Gorj speră ca anul acesta numărul vizitatorilor să fie unul mai mare decât cel de la evenimentul din anul precedent. În România, evenimentul este organizat de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum. La nivelul județului nostru, evenimentul este organizat de către Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”, sub patronajul Consiliului Judeţean Gorj, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Asociaţia „Măiastra” Târgu-Jiu, Liceul de Muzică și Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu și Palatul Copiilor Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here