PDL Gorj se adresează BEC după ce i s-a respins contestaţia împotriva PSD

470

,,Liderii Organizaţiei judeţeane Gorj a Partidului Democrat-Liberal Gorj îşi exprimă indignarea faţă de modul în care reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Gorj au soluţionat sesizarea depusă de PDL Gorj, în data de 29 aprilie 2014″, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei. PDL a sesizat Biroului Electoral Judeţean Gorj faptul că afişele folosite în campania electorală pentru alegerile europarlamentare 2014 de către Partidul Social-Democrat nu respectă prevederile Legii nr.33/16 ianuarie 2007 republicată, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, în sensul că sunt încălcate prevederile Art. 40 alin (6) în care se specifică faptul că „Un afiş electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, …”. Afişele PSD au pe o latură 500 mm iar pe cealaltă latură 320 mm, motiv pentru care PDL a solicitat BEJ să dispună coborârea de pe panourile de afişaj a materialelor electorale care nu sunt conforme cu prevederile legale. ,,Reprezentanţii BEJ Gorj au considerat că nu suntem toţi egali în faţa legii şi că reprezentanţii PSD pot încălca legea cu acceptul judecătorilor BEJ Gorj care au considerat că 20 de milimetri în plus nu contează, deşi firesc era să aplice legea în litera şi spiritul ei. Preşedintele BEJ Gorj, judecătorul Valentin Bănică a declarat că afişele sunt mai mari, însă „este vorba de câţiva milimetri, ceea ce nu poate influenţa electoratul.” Liderii PDL Gorj dezaprobă modul în care reprezentanţii BEJ Gorj au soluţionat contestaţia depusă, motiv pentru care îşi rezervă dreptul de a continua demersurile adresându-se Biroului Electoral Central”, anunţă Biroul de Presă al PDL Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here