PDL a făcut a doua sesizare la BEJ Gorj împotriva PSD, Primarul de Bâlteni o contestă

583

Reprezentanţii PDL Gorj au înaintat ieri ambelor birouri electorale judeţene de la nivelul municipiului Târgu-Jiu câte o sesizare împotriva social-democraţilor pe care îi acuză că au făcut, pentru a doua oară, campanie electorală într-o unitate de învăţământ. Astfel, după sesizarea legată de campanie făcută în şcolile din Alimpeşti, înaintată BEJ Gorj săptămâna trecută, ce se află în cercetare la Poliţia Novaci, PDL a reclamat că social-democraţii în frunte cu ministrul delegat pe Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, totodată candidat la alegerile parţiale, ar fi comis-o a doua oară, tot în incinta unei unităţi de îmvăţământ. De data aceasta, potrivit PDL, social-democraţii au desfăşurat activităţi electorale în curtea şcolii din centrul comunei Bâlteni, sub pretextul primei ediţii a zilelor comunei. Sesizările în cauză sunt însă contestate chiar de primarul de Bâlteni, Gheorghe Păsărin, care consideră că reclamanţii portocalii mint, evenimentul nefiind politizat.

Potrivit dublei sesizări a PDL Gorj, Partidul Social Democrat a fost acuzat că încalcă legea electorală, în speţă Art.35 din Legea 33/2007, desfăşurând campanie electorală în şcoli. În cuprinsul reclamaţiei i s-au adus acuze şi europarlamentarului PSD, Ioan Mircea Paşcu, care a fost indicat drept unul dintre cei care ieri a desfăşurat campanie electorală în curtea Şcolii Generale din Centrul Comunei Bâlteni. Paşcu, fostul ministru al Apărării, nu este singurul care este acuzat de campanie în şcolile din Bâlteni. “În data de 20.05.2014, o delegaţie compusă din europarlamentarul PSD – Ioan Mircea Paşcu, alături de candidatul PSD pe Colegiul Uninominal II Senat- Mihnea Costoiu, deputatul PSD pe Colegiul Uninominal nr. II – Mihai Weber, deputatul PSD pe Colegiul Uninominal nr. III – Scarlat Iriza, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Ion Călinoiu, Inspectorul General al Inspecturatului Judeţean Şcolar Gorj – Ion Işfan, primarul comunei Bâlteni, Păsărin Gheorghe, precum şi alţi lideri ai PSD au desfăşurat activităţi electorale în curtea şcolii din centrul comunei, sub pretextul primei ediţii a zilelor comunei. Menţionăm faptul că în incinta şcolii, pe ziduri şi pe garduri au fost amplasate afişe şi bannere cu însemnele electorale ale PSD. În curtea Şcolii mai mulţi tineri îmbrăcaţi în ţinută de campanie electorală (cu însemnele PSD) împărţeau material de campanie cetăţenilor care se aflau în incintă”, se arată în sesizarea PDL la BEJ în care pedeliştii cer preşedinţilor celor două organisme, atât pentru europarlamentare, cât şi pentru parţiale, să ia măsurile care se impun, campania în şcoli fiind interzisă de lege.

Minciuni sfruntate
Primarul liberal de Bâlteni, Gheorghe Păsărin, contestă acuzaţiile PDL legate de evenimentul de marţi din comună. “Sunt minciuni sfruntate. Sunt minciuni şi lucruri nefondate. Se vrea inducerea în eroare a electoratului. Tot ce s-a făcut s-a realizat în deplină legalitate”, a declarat edilul local care susţine că evenimentul atât de contestat nu a fost deloc unul politic.
Săptămâna trecută, PDL Gorj a mai făcut o sesizare similară legată de campania PSD în şcolile din Alimpeşti, reclamaţia fiind repartizată pentru cercetare Poliţiei Novaci.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here