PĂZEA – Genocidul social Portocaliu se apropie !

352

foto predo 2Cu neînţelegerile dintre Putere şi Opoziţie, cu furtişagurile la numărarea voturilor din Senat ori, mai ales, de la furăcioasa Roberta Anastase, un fel de Pristanda cu fustiţă de ex-Miss România, trece prin Parlamentul României, într-o veselie, cea mai nemernică Lege. Una a asistenţei sociale sau a Sănătăţii, cum vreţi să-i ziceţi. Că tot aia e ! Una sinonimă cu genocidul. Şi veţi vedea de ce !

Cică ar fi o lege modernă, copiată după model olandez. Deşi, se ştie una-i una şi alta-i alta. Noi, românii, avem pentru Sănătate cam 3, hai să-i zicem 4%, cu rectificări cu tot, din PIB pentru asistenţa socială, adică pe undeva, pentru Sănătate. Iar Olanda nu mai puţin de 12%. Başca faptul că unul e PIB-ul Olandei şi alta pirpiriul de PIB al României. Boss-ul CNSAS, unul Duţă-portocaliul ne trage de mânecă şi susţine că nicăieri în lume asigurările de Sănătate nu-s perfecte. Aşa crede el sau aşa l-a învăţat partidul să scoată pe goarnă. N-o fi auzit de cum este prin Germania, Suedia, Danemarca ori China, unde statul plăteşte toată cheltuiala pentru sănătatea imensului ei popor.

Populaţia trebuie să ştie ce asigurări de sănătate va plăti din 2012. Şi ce ascunde noua Lege a Sănătăţii. Toţi cei care doresc să beneficieze de mai mult decât un control medical de rutină vor fi obligaţi să se asigure suplimentar. Numai că asta îi va costa, nu glumă, o sumă de minimum 10-15 euro lunar. Cum noua lege a sănătăţii va intra în vigoare la anul, adică în 2012, până atunci ei şi statul vor plăti toate datoriile din sănătate. În aşa fel încât pe piaţă să li se facă loc boierilor occidentali – recte asiguratorilor privaţi.

Principalele prevederi ale noii legi a sănătăţii (portocalii) ţin de introducerea asigurărilor complementare şi a caselor private de sănătate. Se modifică lista medicamentelor compensate şi a celor gratuite şi se vor înfiinţa spitale-fundaţie.

Evident, asigurările complementare de sănătate nu vor fi obligatorii ! Dar toţi cetăţenii de sub oblăduirea portocalie vor fi, în continuare, datori să plătească „RCA”-ul la sănătate (contribuţia de 5,5% din salariu, introdusă de Guvernul PreşBăsescu-Boc şi la pensionari). Pachetele de servicii medicale oferite de privaţi vor începe cu un cost minim de 10 euro şi vor ajunge până la câteva sute de euro pe lună. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate, dl Duţă, vorbeşte de 10-12 asiguratori privaţi pe piaţă. Ei vor lucra atât cu spitalele publice, cât şi cu cele private. Orice om are dreptul să-şi aleagă asiguratorul privat de sănătate cu care va colabora.

La fiecare început de an, fiecare cetăţean care doreşte o asigurare complementară de sănătate va avea posibilitatea de a-şi alege singur asiguratorul. Care îi va prezenta pompoasa ofertă – spitale, medicii cu care lucrează, precum şi ce servicii pune la dispoziţie. În felul acesta, CNSAS-ul, ministerul Sănătăţii şi Guvernul Boc se spală pe mâini precum Pilat din pont. Cui nu-i convine îşi poate schimba asiguratorul complementar de sănătate. Numai că abia după un an de zile !

Cei fără slujbe, fără ajutor de şomaj şi cei fără pensie vor fi trataţi doar în caz de urgenţă. Şi, mai ales, dacă, Doamne fereşte, ajung în viaţă la poarta spitalului public. Mai pot beneficia de calitatea de co-asigurat, adică preluând pe asigurarea unei rude de gradul 1 (soţ-soţie, părinţi-copii). Ultima soluţie nu e încă o Revoluţie, ci şansa de a merge la un spital-fundaţie, unde se duc oamenii foarte săraci. Iar spitalele-fundaţie, încă inexistente, cică vor fi finanţate de stat (ce glumă sinistră !), deşi cu siguranţă vor fi la mâna unor sponsori gentili. Pe criza asta, nici sponsori nu se mai găsesc. Aşa că, îmi pare rău, dar Genocidul social portocaliu va fi iminent.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here