Cei mai mici baschetbalişti de la CSM Târgu Jiu, Grupa U13, au terminat competiţia de la Bucureşti pe locul 2. În weekend, echipa condusă de Carlos Popescu a luat parte la Turneul 5 din Campionatul Național de Juniori. Gorjenii au înregistrat două victorii, cu LPS Bihorul CSM Oradea (53-11) şi cu CSU Ştiința Slam B București (54-44). Duminică, formaţia noastră a fost învinsă CSS Nr. 6 Dinamo Bucureşti (68-27). ,,Mă declar mulțumit de prestația elevilor mei și, totodată, sunt încântat văzând bucuria exprimată de copiii noștri, savurând gustul victoriei la acest turneu. Cele două victorii obținute în cadrul acestui turneu reprezintă rodul muncii micuților baschetbaliști, dar și confirmarea unui parcurs formativ optim prefigurat la înscrierea în acest campionat. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc parinților, care au venit la Bucuresti în număr suficient de mare pentru a susține acești copii minunati”, a spus antrenorul de la CSM.
CSM Târgu Jiu U13: Radu Popescu, Gabriel Tismănaru, Luca Pop-Manta, Vladimir Gugea, Rareş Staicu, Matei Scornea, Dragoş Branea, Tudor Crîngulescu, Darius Savu, Lucian Toma, David Căruntu, Andrei Popescu. Antrenor: Carlos Popescu.
Şi juniorii 4 de la handbal au pornit cu dreptul în noul an. Echipa pregătită de Vali Popescu a înregistrat două victorii, 27-20 (7-6, 13-7, 7-8) cu LPS Târgu Jiu şi 32-31 (10-8, 11-13, 11-10) cu ACS Danubius Corabia. Meciurile au contat pentru prima etapă a Turneului de Zonă. ,,Două jocuri foarte bune pentru noi. Meciul cu Corabia a fost puternic, un meci în care copiii de la CSM Târgu Jiu au avut multă determinare, şi-au dorit foarte mult să câştige, ceea ce s-a şi întâmplat în final. Mă bucur pentru ei că au luptat până la final şi îmi doresc să-i văd la fel de determinaţi la toate meciurile ce vor urma”, a declarat antrenorul. Din aceeaşi serie mai fac parte CSS Craiova și CSS Drobeta Turnu Severin.
CSM Târgu Jiu în meciul cu LPS: Darius Beuran, David Bîrlete 4g, Vlad Călinoiu 2g, Mihnea Ciobanu 1g, Robert Guran 6g, Tudor Manda, Vlad Mezdrea, Andrei Mornea, David Honcioiu 6g, Ianis Penescu, Cătălin Popescu 6g, Ștefan Stanoiu, Mihai Ularu. Antrenor: Vali Popescu.
CSM Târgu Jiu în meciul du Danubius: Vlad Mezdrea, Mihnea Ciobanu, Tudor Manda, Darius Beuran, Cătălin Popescu 8g, Mihai Ularu 5g, Ianis Penescu, David Honcioiu 6g, Robert Guran 7g, Andrei Mornea, Ștefan Stanoiu, David Bîrlete 3g, Vlad Călinoiu 3g. Antrenor: Vali Popescu.
Cătălin Pasăre