Patru persoane cercetate într-un dosar privind obținerea ilegală de sume din Fondul de Mediu, cu un prejudiciu estimat la peste 2,9 milioane de euro, au fost reținute miercuri seara, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că în perioada aprilie 2021 – aprilie 2023, o societate comercială cu sediul în oraşul Rovinari, judeţul Gorj, a efectuat operaţiuni de colectare, transport şi reciclare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 5/2015, fiind întocmite în fals 3478 de borderouri de achiziţie în baza cărora au fost emise ulterior 77 de facturi fiscale de prestări servicii, colectare şi tratare a deşeurilor de tipul celor menţionate, deşi mare parte dintre achiziţii, respectiv un cuantum de 3650 de tone deşeuri nu au fost efectuate în realitate.
„A fost estimat un prejudiciu produs Fondului de Mediu în cuantum de aproximativ 14,6 milioane lei (peste 2,9 milioane euro), constând în taxa de mediu de 4 lei/kg, achitată pentru deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, care în realitate nu au fost colectate şi reciclate.
Urmărirea penală în cauză este complexă, fiind cercetate până în prezent 27 de persoane fizice şi 2 persoane juridice (societăţi comerciale) şi continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni şi recuperării prejudiciului, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale”, potrivit procurorilor gorjeni.