Patru persoane rănite, după ce un pod s-a prăbuşit la Stoina! O femeie, în stare gravă

684

O traversă a unui pod aflat în lucru s-a prăbuşit, ieri, în comuna Stoina. Trei bărbați și o femeie, angajați ai unei firme din Slatina, care efectuau lucrări la podul rutier peste râul Amaradia, au ajuns la spital, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, în urma accidentului cu victime multiple.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de la Ambulanță și ISU, dar și un elicopter SMURD, pentru preluarea femeii de 40 de ani, angajată ca fierar betonist.
Aceasta a fost transportată la spital, la Craiova. ,,Un bărbat și o femeie au fost prinși de traversa căzută. Pompierii militari au intervenit pentru extragerea acestora, iar alte două persoane au suferit leziuni minore în urma accidentului. Dintre cele patru persoane, femeia a suferit leziunile cele mai grave și a fost preluată de elicopterul SMURD de pe stadionul din localitatea Stoina. Un bărbat a fost transportat la spitalul din Târgu-Cărbunesti, iar ceilalti doi la spitalul din Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. Polițiștii și reprezentanții ITM Gorj au deschis o anchetă în acest caz.
Anchetatorii încearcă să afle de ce o traversă a podului aflat în lucru a căzut. ,,Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și se va întocmi dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Podul este construit, începând din vara anului trecut, peste râul Amaradia. Lucrarea aparţine Primăriei Stoina şi este făcută de o firmă din Slatina.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here