Patru pârtii de schi din Rânca sunt practicabile

307

Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi la Rânca şi în acest sfârşit de săptămână. La ora actuală se schiază pe cele patru pârtii din centrul staţiunii, însă dacă, în urma ninsorilor care sunt anunţate, se va aşterne un strat suficient, se va schia şi pe pârtia de la Vârful Păpuşa.

Veşti bune pentru cei care iubesc sporturile de iarnă şi intenţionează să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la Rânca. În ultimele zile a nins uşor în staţiune, iar prognozele pentru următoarele zile sunt îmbucurătoare. Cele patru pârtii de schi din centrul staţiunii sunt practicabile, fiind posibil să se poată schia şi pe cea de la Vârful Păpuşa, dacă se va depune un strat de zăpadă suficient. „Se schiază pe cele patru pârtii din centrul staţiunii şi dacă se va acumula suficientă zăpadă din ninsorile care sunt anunţate se va putea schia şi pe cea de-a cincia pârtie. În ultimele două zile a nins slab, depunându-se un strat de zăpadă de câte 5-10 cm pe zi”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Telescaunul funcţionează zilnic
Chiar dacă nu se schiază pe pârtia de la Vârful Păpuşa, trebuie menţionat faptul că telescaunul funcţionează. Cei care iubesc muntele şi sunt dornici de a face o plimbare pe Vârful Păpuşa, pot încerca telescaunul pentru doar 10 lei. Peisajul surprins din telescaun este absolut fermecător, experienţa meritând toţi banii. „Chiar dacă deocamdată nu se mai schiază pe acea pârtie, telescaunul funcţionează, astfel că cei care vor să facă plimbări pe Vârful Păpuşa o pot face. Sperăm, totuşi, să ningă suficient pentru a deveni practicabilă şi acea pârtie de schi”, declară directorul Salvamont Gorj. Trebuie precizat, de asemenea, că la Rânca există şi alte posibilităţi de distracţie şi petrecere a timpului. Astfel, cine nu schiază poate opta pentru săniuş, plimbări cu ATV-urile, sau drumeţii. Fiind încă vacanţă, cu siguranţă numărul celor care vor urca la Rânca în acest sfârşit de săptămână va fi unul destul de mare. Drumarii vor fi şi ei la datorie, asigurându-se ca drumul de acces spre staţiune să fie practicabil.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here