Patru minori, suspecţi de furtul unui moped

362

Patru minori din Rovinari au fost depistaţi de către poliţişti, întrucât au furat un moped. Minorii suspecţi de furtul mopedului sunt cercetaţi în libertate, iar bunul a fost recuperat de poliţişti şi restituit părţii vătămate.

Teribilismul copiilor şi-a spus cuvântul, întrucât patru minori din Rovinari, au vrut să „se dea mari”, şi au încercat să fure un moped. Le-a şi reuşit, însă nu s-au putut bucura de el prea mult. Şoţia proprietarului şi-a dat seama că ciclomotorul lipseşte şi a anunţat poliţia. „La Poliţia Oraşului Rovinari s-a prezentat, în seara de 13 mai, o tânără de 26 de ani, care a sesizat faptul că în cursul zilei, persoane necunoscute au sustras mopedul, proprietatea soţului ei, vehiculul aflându-se în interiorul unei clădiri situate pe raza oraşului Rovinari. Urmare a cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au stabilit că mopedul a fost sustras în noaptea de 12 spre 13 mai, de către 4 minori, cu vârste de 16 şi 17 ani, toţi din localitate”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Suspecţii sunt cercetaţi, în libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, mopedul a fost recuperat de către poliţişti, fiind restituit părţii vătămate.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here